PDF la capătul nopţii, -EtWRIU - Calatorie La Capatul Noptii de Louis Ferdinand Celine
Wait Loading...


PDF :1 PDF :2 PDF :3 PDF :4 PDF :5 PDF :6 PDF :7 PDF :8


Like and share and download

Calatorie La Capatul Noptii de Louis Ferdinand Celine

EtWRIU

Nu există mai mult decât această călătorie care constă în a trăi şi a Louis Pasteur, faimosul om de ştiinţă, a spus cândva “Cu cât studiez mai îngheţa în timpul nopţii 3 Întotdeauna trebuie să meargă până la

Related PDF

LA DOAR - Mark Cahill Ministries

Nu există mai mult decât această călătorie care constă în a trăi şi a Louis Pasteur, faimosul om de ştiinţă, a spus cândva “Cu cât studiez mai îngheţa în timpul nopţii 3 Întotdeauna trebuie să meargă până la capătul cursei, pe vârful
PDF

« Au Grand Céline »

22 juin 2013 Le premier roman de Louis Ferdinand Destouches dit « Céline » fut Le Voyage au bout de la Ferdinand Céline Călătorie la capătul nopţii »
PDF

Les difficultés et les obstacles dans la traduction persane des

REZUMAT Dificultățile și obstacolele în traducerea persană a operelor lui Louis Ferdinand Céline Studiu de caz Călătorie la capătul nopții și Moarte
PDF

Untitled - Monoskop

In vîrf, la capătul stîlpului, sacri ficatorul exclamă căLătorie la Cer şamanul o întreprinde fie căţărîn du se pe cele Bibliolheca Buddhica) si in amplul studiu al lui Louis de la expiraţii şi pentru că în timpul nopţii reducea acest număr la
PDF

Untitled - Monoskop

nimic nu îmi garantează că le voi mai regăsi la capătul analizei şi nici că le voi descoperi până la căderea nopţii ( destinul raţionalităţii şi teleologia ştiinţelor într un manual de geografie şi nici într o relatare de călătorie, ci într un roman Georges Louis Leclerc, conte de Buffon (1 707 1 788), celebru naturalist şi 
PDF

Untitled - Monoskop

Cînd ne credeam aproape ajunşi la capătul drumului granitele domeniului vînătoare, la căderea noptii el îşi Împlete te () pereche de «sandale care Louis Gemet a ar Hat că călătorie în largul mării, fiind o străbatere a Pontos ului,
PDF

Pierrot nebunul

(1) Film comic de Gérard Oury, cu Louis de Funčs, un mare succes depublic al Rimbaud, „la capătul nopţii” declarat de Pierrot se referă la Călătorie a capătul 
PDF

EtWRIU

Jun 2, 1999 fi dorit ca macar calAtoria sa tie pan la capAtul lumii Caliman, in adApostul Umbrile noptii pieriau dinaintea cazelor soarelui, car; cu placuta lucoare Frantlei Louis al Xii lea §i loan al Danimarcei au pi opus tarului Vasili
PDF

Calauza_Ratacitilor_-Moshe_Maimonide-.pdf

Descarca pdf - Scoala de Kabbalah Mashiah

PDF Gândirea lui Maimonide infiltrată în Cabală şi relaţionarea acestuia studii crifst ro doc 2009 2009 26 pdf În românește și prefață de DUMITRU HÎNCU Cuvânt către cititor de Acad N CAJAL Page 2 Page 3 Page 4

CALAZION

le chalazion et ses traitements - HUG

PDF Treatment for a chalazion meibomian cyst Oxford University Hospitals ouh nhs uk patient guide leaflets files 35719Pchalazion pdf PDF STYES and CHALAZION uhs nd edu assets 165795 styes 11 387k pdf PDF Chalazion

  1. chalazion pdf
  2. steam chalazion
  3. hardened chalazion
  4. chalazion healing stages
  5. chalazion removal
  6. how long does a chalazion last
  7. chalazion complications
  8. chalazion burst

Calc Formulas

Integral Calculus Formula Sheet

tutorial math lamar edu pdf Calculus Cheat Sheet All pdf Basic Properties and Formulas If f x ( ) and gx ( ) are differentiable functions (the derivative exists), c and n are any real numbers, 1 ′ ( cf cf x ) ′= ( )

calc tech

CALIFORNIA INSTITUTE OF TECHNOLOGY

hr caltech edu documents 25 pm15 2 pdf The Institute provides various types of paid time off such as vacation, sick leave, holidays, bereavement, and jury duty The Institute Personnel Memoranda, Other Leaves of Absence, Military websupport1 citytech cuny edu Precalculus Carley pdf Preface These

Calcium Chloride Handbook

eleCtriCal ConduCtiVity of aqueous solutions references

oxy Documents CalciumChloride 173 01790 pdf calcium chloride, it is important to understand that five product attributes strongly influence most of the recommended practices 1 Calcium chloride is hygroscopic It is capable of absorbing moisture from the air This can cause clumping

Calcolo_delle_probabilità_tutto_il_libro

Statistica Per Ingegneria - rewaderbookschangeipcom

PDF Probabilita E Statistica Per Lingegneria E Le Scienze Black Tie Limo blacktielimoinc ca probabilita e statistica per lingegneria e le scienze pdf PDF Probabilit E Statistica Per Lingegneria E Le Ebook PDF booklansdownestephaniegabriel

Calcu Tech

DEFENSE CONTRACT AUDIT AGENCY - contractingacademygatechedu

globalvineyard Calcu ROSE 2018 tech pdf Calcu, Rediscovering Colchagua | calcu cl Reserva Especial Rosé VINTAGE 2018 VALLEY Colchagua ALCOHOL 12º VARIETIES 90 Malbec – 10 Petit Verdot R S 3,42 g L T A 4,58

PDF poly robot LMDC lmdc insa toulouse pres M2COAB poly robot pdf PDF Robot Structural Analysis Eduscoleduscol education 8871 calcul des structures acier revit robot pdf PDF formations logiciels de calcul structure Structural

calcul de l'IS 3

l'intervention en situation interculturelle - Corpus UL

PDF Calcul Des Fondations Superficielles Et Profondesbiz purview calcul des fondations superficielles et profondes pdf PDF capteurs de position fonctionnant par saturation d'un TEL (thèses tel archives ouvertes file index Legrand Complet pdf PDF C

Home back Next

ie La Capatul Noptii de Louis Ferdinand Celine

Description

Călătorie la capătul nopţii de Louis-Ferdinand Céline Louis Ferdinand Céline Voyage au bout de la nuit C

Editions Gallimard,

Grigoriu Lector: Magdalena Nedrosian Tehnoredactor: Gheorghe Chiru Editura Cartea Romanească Apărut 1978

Bun de tipar 13

Tiraj 34 880 ex

Format 16/54×84

Coli ed

Coli tipar 27

pentru bibliotecile mari şi mici 84–31 R

Comanda nr

Bucureşti,

Republica Socialistă România

Elisabethei Craig Notre vie est un voyage Dans l'hiver et dans la Nuit,

Nous cherchons notre passage Dans le Ciel où rien ne luit (Chanson des Gardes Suisses,

E tare folositor să călătoreşti,

asta îţi stârneşte imaginaţia

Restul e numai oboseală şi decepţie

Călătoria aceasta a noastră e în întregime imaginară

Iată forţa sa

Ea ţine de la naştere până la moarte

Oameni,

E un roman,

nimic altceva decât o istorie închipuită

Littré o zice,

şi el doar nu se înşeală niciodată

Şi apoi oricine e în stare să facă atâta lucru

E destul să închizi ochii

Călătorie dincolo de viaţă

Asta a-nceput aşa

măcar,

Arthur Ganate m-a făcut să vorbesc

Arthur,

Ne întâlnim deci în piaţa Clichy

Era după prânz

Vrea să-mi vorbească

Îl ascult

Să intrăm

începe el vorba,

Vino pe aici

!" Mai observăm atunci că nu era nimeni pe străzi din cauza căldurii,

Când e foarte frig,

mi-aduc chiar aminte că tot el îmi zisese în privinţa asta: „Parizienii au mereu aerul că sunt ocupaţi,

dar de fapt se plimbă de dimineaţa până seara

când nu e vreme bună de plimbare,

se adună cu toţii la o cafea cu lapte ori la un ţap de bere

Da' de unde

Mie-mi spui

? Nimic nu s-a schimbat cu adevărat

Se admiră între ei fără încetare şi atât

Şi nici asta nu-i o noutate

Vorbele,

şi nici ele prea mult

câteva vorbuliţe

" Tare mândri că făcuserăm să se audă aceste adevăruri utile,

am rămas locului fermecaţi să privim femeile din cafenea

A venit apoi vorba despre preşedintele Poincaré,

şi apoi din una în alta,

despre ziarul Timpul unde apăruse ştirea

ăsta zic şi eu jurnal,

„Nu-i găseşti pereche când e să apere rasa franceză

având în vedere că nici nu există

!" i-am răspuns eu ca să-i arăt că sunt documentat şi ca să-i întorc vorba

! Şi încă ce frumuseţe de rasă

poate chiar cea mai frumoasă din lume,

încornorat să fie care minte

! Şi iată-l pornit să mă spurce

M-am ţinut tare,

e numai această imensă adunătură de nenorociţi în genul meu,

păduchioşi,

rebegiţi care au eşuat aici terorizaţi de foame,

veniţi învinşi din cele patru colţuri ale lumii

N-au putut merge mai departe din cauza mării

Asta-i Franţa şi ăştia-s francezii

grav şi cu o anume tristeţe,

părinţii noştri erau demni de noi,

Arthur,

în privinţa asta ai dreptate

măcelăriţi,

şi mereu imbecili,

Poţi s-o mai zici o dată

că nu mai merită osteneala

Ne-am născut fideli,

eroi pentru toată lumea şi maimuţe vorbăreţe,

suntem supuşii Regelui Mizerie

El ne stăpâneşte

! Când nu suntem prea cuminţi,

Îţi pune unghia în gât,

trebuie să bagi de seamă dacă ţii cu tot dinadinsul să mănânci

Pentru un fleac,

Asta nu-i viaţă

Bardamu

iubirea e infinitul pus la îndemâna căţeilor,

şi am şi eu demnitatea mea

! Un şmecheraş în orice caz,

tot ce e mai la modă în opiniuni,

! Şi cea mai bună dovadă e că am compus un soi de rugăciune răzbunătoare şi socială,

după care om mai sta de vorbă: Aripile de aur

Şi-i recit: Un Dumnezeu care numără minutele şi banii,

Un porc cu aripile de aur care se tăvăleşte peste tot cu gaiderele-n sus,

Să-l pupăm

! – Textuleţul ăsta al tău nu rezistă în faţa vieţii,

în ceea ce mă priveşte,

sunt pentru ordinea stabilită şi nu-mi place politica

Dealtfel ziua în care patria îmi va cere să-mi dau sângele pentru ea,

mă va găsi desigur,

fără zăbavă,

Iată ce mi-a răspuns

Războiul tocmai se apropia de noi fără să ne dăm seama şi în capul meu nimic nu era prea limpede

Această scurtă dar aprinsă discuţie mă obosise

Şi apoi mai eram şi furios pentru că chelnerul mă luase ca pe un milog,

În cele din urmă,

Eram de acord aproape în toate

împăciuitor,

la urma urmei ne aflăm cu toţii pe o mare galeră,

vâslim cu toţii din toate puterile,

De-am sta pe cuie chiar,

! Şi cu ce ne alegem din asta

! Numai cu lovituri de ciomag,

şi alte mârşăvii

La muncă

Iar mai infectă decât orice e munca asta a lor

Jos în cale,

şiroind de sudoare,

şi sus pe punte,

fără griji,

pe genunchi cu frumoase femei trandafirii şi trăznind de parfumuri

Ne urcă pe punte

Îşi pun pe cap pălăriile lor ţilindru şi ne zic pe gură cam aşa: „Bandă de hoituri,

! Să-i luaţi în piept pe nemernicii de la bordul patriei nr

aveţi tot ce vă trebuie la bord

! Urlaţi cât vă ţine gura,

să se cutremure: «Trăiască Patria nr

!» Să se audă de departe

! Ăla care va urla cel mai tare va primi medalia şi mirul domnului Isus între ochi

! Şi apoi ăia care nu vor să crape pe mare pot oricând merge s-o mierlească pe uscat,

chiar mult mai repede decât aici

dispus să se lase mai uşor convins

Dar să nu-ţi crezi ochilor

! Chiar prin faţa cafenelei în care ne aflam,

începe să treacă un regiment în frunte cu colonelul călare pe calul lui,

şi ce plăcut şi plin de viaţă părea colonelul

! Am ţâşnit într-un salt de entuziasm

– Mă duc să văd dacă-i aşa

şi iată-mă plecat să mă angajez şi încă în pas alergător

Ferdinand

! mi-o întoarse Arthur vexat,

fără îndoială,

de efectul eroismului meu asupra celor care ne priveau

M-a supărat puţin că lua lucrurile astfel,

Eram în pas

găgăuţă

! am mai avut timp să-i strig înainte de-a face colţul împreună cu regimentul urmându-şi colonelul şi fanfara

Exact aşa s-a întâmplat

Apoi am mers mult timp

Străzi nenumărate,

mereu mai multe decât străbătusem,

iar de prin case civilii şi nevestele lor ne încurajau şi ne azvârleau flori,

gărilor,

Patrioţi erau

! Şi apoi au început să fie tot mai puţini,

Ploaia trecuse şi au fost din ce în ce mai puţine şi apoi deloc,

măcar,

Rămăseserăm aşadar numai între noi

? Unii în spatele celorlalţi

când am văzut ce întorsătură luau lucrurile,

! Trebuie s-o iau de la capăt

Dar era prea târziu

Închiseseră binişor poarta în urma noastră,

Eram prinşi ca şoarecii

Odată ajuns aici,

eşti bun rămas

Ne urcară pe cai,

apoi după două luni de mers călare,

Probabil costa prea scump

În sfârşit,

într-o dimineaţă,

colonelul îşi căuta calul cu care ordonanţa sa plecase,

în vreun locşor,

fără îndoială,

unde gloanţele nu treceau chiar ca prin mijlocul drumului

Căci tocmai acolo ne instalarăm în cele din urmă,

eu ţinându-i registrul în care el consemna ordinele

Departe,

cât de departe se putea vedea,

se zăreau două puncte negre,

în mijloc ca şi noi,

dar aceştia erau doi nemţi foarte ocupaţi să tragă în noi de mai bine de un sfert de oră

ştia poate pentru ce trăgeau acei oameni,

nemţii probabil că ştiau şi ei,

Oricât mi-aş fi scormonit memoria,

nu ţineam minte să le fi făcut ceva nemţilor

Fusesem întotdeauna foarte amabil şi politicos cu ei

Îi cunoşteam într-un fel pe nemţi,

în împrejurimile Hanovrei

Vorbisem limba lor

Erau pe atunci o adunătură de cretini guralivi cu ochii spălăciţi şi vicleni ca ai lupilor

mergeam împreună să ne întâlnim cu fetele,

în pădurile de prin împrejurimi,

trăgeam cu arbaleta sau cu pistolul pe care-l puteam chiar cumpăra cu patru mărci

Beam bere dulce

Dar de aici şi până a ne lua acum drept ţinte,

fără ca să stăm de vorbă mai întâi şi chiar aşa în mijlocul

Prea mare diferenţa

Pe scurt,

războiul mi se părea tot ce putea fi mai de neînţeles

Nu putea să mai dureze

Să se fi petrecut cu oamenii ăştia ceva atât de neobişnuit

? Şi eu să fi rămas acelaşi

Poate că nu băgasem de seamă

Sentimentele mele în ceea ce-i privea rămăseseră aceleaşi

Aveam cu toate acestea dorinţa să încerc să le înţeleg brutalitatea,

dar şi mai mult aş fi dorit să plec,

într-atât îmi apărea totul ca efectul unei formidabile erori

„Într-o poveste ca asta nu mai ai nimic de făcut decât s-o ştergi",

îmi ziceam,

Deasupra capetelor noastre,

la un milimetru poate de tâmple,

vibrau una după alta acele fire de oţel ademenitoare,

pe care le trasează gloanţele ce vor să te ucidă,

în aerul cald de vară

Niciodată nu m-am simţit atât de inutil,

printre toate aceste gloanţe şi raze de soare

O imensă,

Eu nu aveam decât douăzeci de ani pe atunci

Ferme pustii în depărtare,

ca şi cum ţăranii plecaseră din aceste cătune pentru o zi,

la o sărbătoare în celălalt capăt al ţinutului şi ne încredinţaseră tot ce aveau,

căruţele cu hulubele în aer,

câmpurile,

Pentru a face după voie orice ai vrea în absenţa lor

Frumos din partea lor

! „Totuşi dacă nu erau plecaţi aiurea

! – îmi ziceam – dacă ar mai fi fost vreunul pe aici,

nu ne-am fi purtat desigur atât de neruşinat

! N-am fi îndrăznit în faţa lor

!" Dar nu era nimeni să ne supravegheze

ca nişte însurăţei care fac prostii când toată lumea e plecată

Şi mă mai gândeam (în spatele unui copac) c-aş fi dat mult să-l văd cu ochii mei pe Déroulède1 de care mi se vorbise atâta,

să-mi explice el cum făcea când primea un glonţ în vintre

Nemţii ghemuiţi în drum,

căpăţânoşi şi sâcâitori,

dar se pare că aveau gloanţe destule,

hambare pline fără îndoială

Hotărât,

războiul nu era pe sfârşite

dădea dovada unui curaj nebun

! Se plimba drept prin mijlocul drumului şi apoi de-a lungul şi de-a latul,

de parcă ar fi aşteptat un prieten pe peronul gării,

Trebuie să vă spun de la început că eu n-am putut suferi satul niciodată,

cu noroaiele lui care nu se mai sfârşesc,

cu casele din care oamenii lipsesc mereu şi cu drumurile-i care nu duc nicăieri

Şi dacă mai adăugăm şi războiul,

Vântul se pornise violent şi,

de pe amândouă părţile taluzului,

plopii îşi amestecau rafalele frunzelor cu zgomotele seci care veneau de dincolo spre noi

Aceşti soldaţi necunoscuţi nu ne nimereau niciodată,

dar tot înconjurându-ne cu mii de morţi,

parcă ne-ar fi îmbrăcat cu ei

Nu îndrăzneam să mă mişc

Şi colonelul era un monstru

nu-şi putea imagina nici chiar propria-i moarte

! Mă gândeam în acelaşi timp că trebuie să fie mulţi ca el în armata noastră,

şi apoi tot atâţia în armata potrivnică,

fără îndoială

Cine ştie câţi

mai multe milioane poate cu totul

? Aici frica mea devenea panică

Cu asemenea fiinţe imbecilitatea asta infernală putea să continue la nesfârşit

De ce să se fi oprit

? Niciodată n-am simţit mai implacabilă sentinţa oamenilor şi a lucrurilor

Oi fi deci singurul laş de pe pământ

Şi cu ce groază

Pierdut printre două milioane de nebuni eroici,

dezlănţuiţi şi înarmaţi până în dinţi

fără căşti,

fără cai,

în maşini,

şuierând,

în genunchi,

săpând,

ţopăind pe cărări,

izolaţi pe pământ ca într-o celulă,

Germania,

Franţa,

Continentele,

să distrugă,

adorându-şi turbarea (ceea ce câinii nu fac niciodată),

de o mie de ori mai turbaţi decât o mie de câini şi de tot atâtea ori mai vicioşi

Ne stătea de minune

mă gândeam,

mă înrolasem într-o cruciadă apocaliptică

Nu cunoşti Oroarea cum nu cunoşti voluptatea înainte de a o gusta

Cum aş fi putut bănui această oroare când părăsisem piaţa Clichy

? Cine ar fi putut prevedea înainte de a intra cu adevărat în război,

tot ce ascunde eroicul suflet murdar şi lânced al oamenilor

? Acum eram prins în această goană în masă,

Totul venea din adâncuri spre noi şi acum ne ajunsese

Colonelul nu se clintise din loc,

îl priveam primind,

scrisorelele generalului pe care le rupea apoi în bucăţele,

după ce le citea fără grabă,

între gloanţe

Nici una nu conţinea ordinul de a opri această grozăvie

? Nu i se spunea deci de sus că era o confuzie

? Că ceea ce voiseră să facă erau numai nişte simple manevre de amuzament şi nu asasinate

fără îndoială,

ce-i scria generalul des Entrayes,

şeful nostru al tuturor,

de la care primea un plic la fiecare cinci minute,

printr-un agent de legătură pe care frica îl făcea de fiecare dată mai verde şi mai cufurit

Aş fi putut să-mi fac un frate într-ale fricii din băiatul acesta

! Dar numai Déroulède (Paul),

scriitor şi om politic francez,

născut la Paris (1846–1914),

preşedinte al Ligii patrioţilor,

autor al volumului de versuri "Cântecele soldatului" (n

timp de fraternizat nu era atunci

Deci nici o eroare

? Să tragem aşa unii în alţii chiar fără să ne vedem,

nu ne era prin urmare interzis

! O puteam face fără teama de a fi pedepsiţi

Dimpotrivă,

încurajat fără îndoială de oamenii serioşi,

vânătoarea cu câini

Nimic de zis

Descoperisem dintr-o dată războiul în întregime

Eram dezvirginat

Trebuie să fii singur în faţa lui,

cum eram eu în momentul acela pentru a-ţi privi bine marfa pe toate feţele

Se aprinsese războiul între noi şi cei din faţă,

şi acum ardea

! Ca un curent între doi cărbuni ai unui arc voltaic

Şi cărbunele nu era pe terminate

oricât de şmecher părea el să fie,

şi hoitul lui nu va face mai multe parale decât al meu când curentul din faţă îi va trece printre umeri

Există multe feluri de a fi condamnat la moarte

! cât n-aş fi dat în acel moment să fiu în închisoare şi nu aici,

tâmpitul de mine

când era încă atât de uşor,

cât mai era timp

Nu te gândeşti înainte la nimic

! Numai din închisoare poţi ieşi viu,

Restul,

Dacă aş mai fi avut timp,

! Cât ar fi fost de bine într-o tihnită închisoare,

îmi ziceam,

pe unde nu vâjâie gloanţele

! Ştiam una gata pregătită,

Cum te mai schimbi

Asta pentru că nu-i cunoşteam bine pe oameni

N-o să mai cred niciodată în ceea ce spun oamenii,

în ceea ce gândesc

Numai de ei trebuie să-ţi fie frică,

Cât timp ar trebui să dureze delirul pentru ca să se oprească epuizaţi,

în sfârşit,

? Cât timp poate să dureze o asemenea criză

? Poate până la moartea lumii întregi,

? Şi pentru că evenimentele luau această întorsătură disperată,

să încerc ultimul demers,

să încerc eu,

să opresc războiul

! Măcar în colţişorul unde mă aflam

Colonelul se plimba la doi paşi

Vrui să-i vorbesc imediat

N-o făcusem niciodată

Era momentul să îndrăznesc

Acolo unde mă aflam nu puteam pierde nimic

îmi închipuiam,

foarte surprins bineînţeles,

I-aş explica atunci lucrurile aşa cum le înţelegeam eu

S-ar vedea ce crede el însuşi despre asta

Totul în viaţă e să te lămureşti

În doi poţi mai bine decât de unul singur

Eram gata să fac acest demers decisiv când exact în acelaşi moment,

se îndreptă spre noi în pas alergător,

un dragon (cum li se zicea pe atunci) cu casca în mână,

şi tremurând şi plin de noroi,

cu faţa şi mai verde decât a celuilalt agent de legătură

Bâiguia şi părea cuprins de un rău ciudat,

parcă ieşit din mormânt şi căruia îi venea mereu să verse

Nu-i plăceau nici lui gloanţele,

aruncându-i strigoiului o privire de oţel

Să-l vadă aşa pe neisprăvitul ăsta de dragon într-o ţinută atât de puţin reglementară şi cufurindu-se tot de frică,

îl înfuria pe colonelul nostru peste măsură

Lui nu-i plăcea deloc frica

Era evident

Şi apoi cu casca aceea în mână,

putea face mult rău regimentului nostru de atac,

un regiment care se avânta în război

Părea că-şi face intrarea,

războiul

Sub această privire reprobatoare,

mesagerul clătinându-se îşi luă poziţia reglementară,

cu degetele mici pe cusutura pantalonilor,

Şovăia astfel ţeapăn pe taluz

Transpiraţia îi curgea de-a lungul gâtului şi maxilarele îi tremurau atât de tare că scotea din pricina asta scurte schelălăieturi ca un căţel care visează

Nu puteai să-ţi dai seama dacă vroia să ne vorbească sau chiar plângea

Nemţii noştri ghemuiţi la capătul drumului îşi schimbau în acel moment instrumentele

Îşi continuau acum prostiile la mitralieră

scuipau din ea un fel de pachete mari de chibrite şi în jurul nostru zburau imediat roiuri de gloanţe turbate,

înţepătoare ca viespile

Omul putu în cele din urmă să scoată pe gură ceva articulat

– Sergentul de cavalerie Barousse a fost ucis o clipă mai înainte,

? – A fost ucis în timp ce căuta furgonul cu pâine pe drumul spre Etrapes,

? – A fost făcut ţăndări de un obuz

Dumnezeule

Acesta fu sfârşitul dialogului pentru că mi-aduc aminte că abia a avut timp să zică: „Şi pâinea

nimic altceva decât foc amestecat cu vuiet

Dar un vuiet cum nu cred că ar mai putea exista

Îmi fură atât de pline urechile,

de vuiet că am crezut că ăsta-i sfârşitul,

că am devenit eu însumi foc şi vuiet

Dar nu,

vuietul îmj rămase mult timp în cap,

iar braţele şi picioarele-mi tremurau ca şi cum cineva mă zgâlţâia din umeri

Mădularele mele păreau că mă părăsesc deşi rămăsei cu ele până la urmă

În fumul care-mi înţepă ochii mult timp după aceea,

mirosul violent de praf de puşcă şi de sulf persistă vrând parcă să ucidă ploşniţele şi păduchii întregului pământ

Mă gândii imediat la sergentul de cavalerie Barousse care se făcuse ţăndări cum ne informase cestălalt

Era o veste bună

Cu atât mai bine

! Mă gândii imediat: „Un hoit mai puţin în regiment

!" Vrusese să mă dea în Consiliul de război pentru o cutie de conserve

În această privinţă sunt de acord,

tot mai serveşte la ceva războiul din când în când

Mai ştiam eu vreo trei sau patru din ăştia în regiment,

pe care i-aş fi ajutat cu mare plăcere să găsească un obuz ca Barousse

Cât despre colonel,

Dar era şi el oricum mort

La început nu-l văzui

Şi asta pentru că fusese zvârlit pe taluz,

culcat pe o coastă de explozie şi proiectat până în braţele dragonului,

Se îmbrăţişau pentru moment şi pentru totdeauna,

nimic decât o deschizătură deasupra gâtului,

plină cu sânge care bolborosea gâlgâind ca dulceaţa în cratiţă

Colonelul avea burta deschisă,

şi se strâmba urât din pricina asta

Trebuie să-l fi durut tare lovitura în momentul când s-a produs

Cu atât mai rău pentru el

! Dacă ar fi plecat de la primele gloanţe,

Toate aceste cărnuri sângerau enorm adunate la un loc

Am părăsit fără zăbavă locul,

fericit peste măsură de pretextul ce se ivise,

Fredonam chiar un crâmpei de melodie,

clătinându-mă ca la sfârşitul unei partide prelungite de canotaj când îţi simţi picioarele puţin străine

! Repede se mai aranjează lucrurile cu un singur obuz",

îmi ziceam

Ia te uită

" Nu mai era nimeni la capătul drumului

Nemţii plecaseră

Totuşi învăţasem foarte repede acel fel de a nu mai merge niciodată de acum încolo decât în umbra copacilor

Mă grăbeam să ajung în cantonament ca să aflu dacă mai fusese cineva din regiment ucis în recunoaştere

Trebuie să mai existe şi nişte trucuri ca să te laşi făcut prizonier

îmi ziceam

urme de fum se agăţau de muşuroaie

„Sunt oare de-acum cu toţii morţi

Fiindcă nu vor să înţeleagă absolut nimic,

iată de ce ar fi avantajos şi practic să fie ucişi cu toţii cât mai repede

Cum s-ar mai termina,

Ne-am întoarce acasă

Am trece poate prin piaţa Clichy în triumf

Unu sau doi,

Dacă ar fi fost după mine

Nişte băieţi plăcuţi şi bine făcuţi,

înapoia generalului,

toţi ceilalţi vor fi murit ca acest colonel

Ca Vanaille

Near acoperi de decoraţii,

am trece pe sub Arcul de Triumf

Am intra în restaurant,

ne-ar servi fără să plătim,

niciodată în viaţa noastră

Ei sunt eroii

! s-ar zice când ar veni nota

Apărătorii Patriei

Am plăti cu mici drapele franceze

Casieriţa ar refuza banii eroilor şi ne-ar mai da de la ea ceva parale sărutându-ne când am trece prin faţa ghişeului ei

Pentru asta ar merita să trăieşti

" Observai alergând că braţul îmi sângera,

nu era o rană destul de adâncă,

Trebuia s-o iau de la capăt

Începu să plouă,

câmpiile Flandrei sorbeau apa murdară

Multă vreme nu mai întâlnii pe nimeni,

nimic decât vântul şi un pic mai târziu soarele

Din când în când,

un glonţ prin soare şi aer mă căuta,

îndârjit să mă ucidă,

în această singurătate,

de-ar fi să mai trăiesc o sută de ani,

Jurasem

Mergând aşa,

încotro vedeam cu ochii,

îmi aminteam de ceremonia din ajun

Avusese loc această ceremonie pe o pajişte în spatele unei coline

colonelul cu vocea lui puternică ţinuse o predică regimentului: „Sus inimile

Sus inimile

să mori nu înseamnă nimic,

să mori înseamnă prea mult

Iată părerea mea

Niciodată nu înţelesesem atâtea lucruri deodată

Colonelul nu avusese niciodată imaginaţie

De aici venise toată nefericirea acestui om,

Eram deci singurul care-mi imaginam moartea în acest regiment

târzie

Peste douăzeci

Treizeci de ani

Poate şi mai mult,

în locul celei pe care mi-o doreau unii imediat,

halind noroiul Flandrei cu gura plină,

cu gura crăpată până la urechi de o schijă

Doar ai dreptul să opinezi asupra propriei tale morţi

Dar încotro s-apuc

Dacă jandarmii mar fi prins astfel,

cred că socotelile mele ar fi fost încheiate

M-ar fi judecat chiar în aceeaşi seară,

fără mofturi,

într-o clasă goală de şcoală

Erau multe clase goale peste tot pe unde treceam

S-ar fi jucat cu mine de-a justiţia cum te joci când învăţătorul e plecat

Gradaţii pe estradă,

aşezaţi,

în faţa micilor pupitre

Dimineaţa m-ar fi împuşcat: douăsprezece gloanţe şi încă unul

Şi atunci

? Si mă gândeam din nou la colonel,

fi arătat plimbându-se cum l-am văzut eu,

într-un music-hall,

ar fi fost un spectacol de umplut Alhambra de atunci,

în epoca despre care vă vorbesc o formidabilă vedetă,

Iată la ce mă gândeam eu

La dracu cu inimile

După ore nesfârşite de mers furişat şi prudent zării în sfârşit pe soldaţii noştri în faţa unui cătun de ferme

Era un avanpost de al nostru

Al unui escadron cantonat acolo

Nici un mort la ei,

Toţi în viaţă

! Şi eu care aduceam marea veste: „Colonelul a murit

!" le strigai de îndată ce fui destul de aproape de post

!" îmi răspunse caporalul Pistil,

care era tocmai de gardă şi de corvoadă,

tăindu-mi vorba

– Şi până o să fie înlocuit colonelul,

la distribuirea cărnii ăleia împuţite,

cu Empouille şi Kerdoncuff şi luaţi şi câte doi saci de fiecare

distribuirea se face în spatele bisericii

Se vede,

Şi apoi aveţi grijă de-mi aduceţi numai oasele,

şi mai străduiţi-vă să vă şi deşertaţi ca să fiţi înapoi la grupă înaintea nopţii,

„Pe viitor n-am să le mai povestesc nimic

Vedeam eu bine că nu merită să le povesteşti ăstora nimic,

că o dramă ca aceea pe care o văzusem

se pierduse prosteşte pentru nişte nemernici ca ei

! Că era prea târziu ca să-i mai intereseze

Şi când ştiam că numai cu opt zile mai înainte s-ar fi scris patru coloane,

de ziar şi mi s-ar fi dat şi fotografia cu ocazia morţii colonelului,

aşa cum se întâmplase

Nişte brute

Într-o pajişte de august umbrită de cireşi şi arsă de sfârşitul verii se distribuia toată carnea regimentului

Pe saci şi pânze de cort întinse cât erau de mari şi chiar direct pe iarbă se lăfăiau kilograme şi kilograme de maţe întinse,

grăsime în smocuri galbene şi decolorate,

oi spintecate cu organele vraişte,

şiroind ingenioase în verdeaţa dimprejur,

un bou întreg tăiat în două,

spânzurat de un copac şi asupra căruia se îndârjeau înjurând patru măcelari ai regimentului ca să-i scoată măruntaiele

Se certau tare între ele grupele pentru grăsime şi pentru rinichi mai ales,

în mijlocul unor muşte cum nu ţi-e dat să vezi decât în asemenea momente,

importante şi muzicale ca nişte păsărele

Şi apoi iarăşi sânge peste tot,

în bălţi moi şi confluente care-şi căutau un loc de scurgere

Se ucidea ultimul porc,

Patru bărbaţi şi un măcelar îşi disputau deja nişte măruntaie invizibile

mi se pare că tu ai dosit ieri muşchiul ăla de vacă

Mai avui timp să arunc două trei priviri asupra acestui diferend alimentar sprijinindu-mă de un copac şi a trebuit să cedez imensei dorinţe de a voma,

şi nu puţin,

până la leşin

M-au dus până la cantonament pe o brancardă,

dar nu fără a profita de ocazie ca să-mi şterpelească cei doi saci de pânză

M-am trezit tot în ocările caporalului

Războiul continua

Orice i se poate întâmpla unui om şi iată că-mi veni şi mie rândul pe la sfârşitul lui august să devin caporal

Mă trimiteau adesea cu cinci oameni de legătură,

la ordinele generalului des Entrayes

Acest şef era mic de stat,

liniştit şi nu se arăta la prima vedere nici crud,

Dar nu trebuie să ai încredere

Părea că pune mai presus de orice tabieturile sale

Se gândea la ele fără încetare şi,

măcar că noi eram ocupaţi cu retragerea continuă de mai bine de o lună,

el înjura oricum pe toată lumea dacă ordonanţa nu-i găsea chiar de la sosire,

în noua etapă,

în fiecare cantonament,

un pat foarte curat şi o bucătărie amenajată modern

Şefului de stat-major,

cu cele patru galoane ale sale,

această grijă de confort îi dădea multă bătaie de cap

Exigenţele menajere ale generalului des Entrayes îl agasau

Mai ales că el,

bolnav de gastrită în ultimul hal şi constipat,

nu era niciodată interesat de mâncare

Trebuia să-şi mănânce totuşi ouăle moi la masa generalului şi să-i asculte cu această ocazie doleanţele

Eşti soldat ori nu eşti

Oricum nu-l plângeam,

pentru că era o mare bestie ca ofiţer

Staţi şi judecaţi

După ce ne târam până seara,

la întâmplare pe dealuri şi arături,

ne opream în cele din urmă pentru ca generalul nostru să se poată culca undeva

I se căuta şi i se găsea un sat liniştit,

unde trupele nu cantonaseră încă,

sau dacă erau deja trupe în sat,

ele erau evacuate grabnic şi puse pur şi simplu pe drumuri

sub cerul liber chiar dacă apucaseră să se grupeze

Satul nu era rezervat decât statului-major,

valizelor şi de asemenea acestui mârlan de comandant

Se numea Pinçon,

mârlanul,

Sper că a crăpat până acum şi nu de moarte bună

Dar în momentul acela,

Ne aduna în fiecare seară pe noi,

ne înjura o bună bucată de vreme,

pentru a ne aduce la ordine şi a ne trezi înflăcărarea

Ne trimitea la dracu-n praznic pe noi,

cei care ne târâserăm toată ziua în urma generalului

să-i duci ordinele de aici,

Când terminam toate acestea,

Ar fi fost mai practic pentru toată lumea

! Căraţi-vă la regimentele voastre

! Acolo unde arăta el nu era nimic decât noapte,

o noapte enormă care înghiţea drumul de la doi paşi înaintea noastră,

iar din întuneric nu ieşea decât un firişor de drum nu mai mare decât un vârf de limbă

Du-te deci să-i cauţi Barbagny-ul lui la capătul lumii

! Ar fi trebuit să sacrifici ca să-i găseşti Barbagnyul pe puţin un escadron întreg

Şi încă unul de curajoşi

! Dar eu care nu eram curajos şi nici măcar nu vedeam de ce aş fi fost curajos,

să-i găsesc Barbagny-ul,

despre care dealtfel el însuşi vorbea absolut la întâmplare

Era ca şi cum ar fi încercat înjurându-mă atât de urât să-mi trezească dorinţa de sinucidere

sunt lucruri pe care le ai sau nu le ai,

ai sau n-ai chef să te sinucizi

Despre tot acest întuneric atât de compact de ţi se părea că n-ai să-ţi poţi vedea braţul dacă-l întinzi un pic mai departe de umăr,

nu ştiam decât un singur lucru,

că era plin de nesfârşite pofte ucigaşe

Această mutră spurcată de stat-major nu înceta de cum venea noaptea să ne trimită la moarte şi asta-l apuca mai ales pe la apusul soarelui

I te împotriveai în virtutea inerţiei,

te încăpăţânai să nu-l înţelegi,

întârziai cât puteai pe lângă cantonamentul cât de cât comod,

dar când în sfârşit copacii nu se mai zăreau trebuia să consimţi totuşi să te duci într-un fel spre moarte

Totul se petrecea începând din acest moment la voia întâmplării

Uneori găseai,

alteori nu găseai regimentul şi Barbagny-ul lui

Cel mai adesea îl găseam din greşeală,

pentru că santinelele escadronului de gardă trăgeau în noi când ne apropiam

Ne recunoşteam astfel,

şi sfârşeam noaptea aproape întotdeauna în corvezi de tot felul,

cărând multele baloturi de ovăz şi găleţi cu apă,

ceea ce ne năucea mai mult decât nesomnul

Dimineaţa plecam,

toţi cinci spre cartierul generalului des Entrayes pentru a continua războiul

Dar de cele mai multe ori nu găseam regimentul şi nu făceam altceva decât să aşteptăm să vină ziua învârtindu-ne în jurul satelor pe drumuri necunoscute,

pe marginile cătunelor evacuate şi ale desişurilor mohorâte pe care le evitam cât puteam din cauza patrulelor nemţeşti

Dar oricum tot trebuia să stăm undeva în noapte

De toate nu te puteai feri

! Din vremurile acelea ştiu ce trebuie să simtă iepurii încolţiţi pe terenurile de vânătoare

Nu scăpăm noi cu mila

Dacă i-ai fi spus comandantului Pinçon că e un asasin laş şi murdar,

căpitanului de jandarmi,

care nu-l părăsea niciodată,

şi care cu precizie se gândea numai şi numai la asta

Nu nemţilor le dorea el moartea,

căpitanul de jandarmerie

Trebuirăm deci să ocolim ambuscadele,

nopţi şi nopţi imbecile la rând,

numai şi numai cu speranţa din ce în ce mai puţin rezonabilă de a ne întoarce cândva şi de asemenea,

dacă ne vom întoarce de a nu uita niciodată că descoperiserăm pe pământ un om la fel ca tine şi ca mine,

dar mai avid mâncător de hoituri decât crocodilii şi rechinii care adulmecă,

în jurul ambarcaţiilor încărcate cu gunoaie şi mortăciuni ce se descarcă în larg,

Marea înfrângere,

în toate,

este să uiţi şi mai ales să-i uiţi pe cei care te-au făcut să crapi,

şi încă să crapi fără să înţelegi cât de porci pot fi oamenii

Când om fi pe marginea gropii,

va trebui să nu mai facem pe fanfaronii,

să povestim totul fără să schimbăm o iotă despre ce am văzut mai vicios la oameni,

să dăm ortul popii apoi şi să coborâm în mormânt

Asta ţi-ajunge ca povară pentru viaţa întreagă

I-aş fi dat chiar eu însumi rechinilor să-i halească pe acest comandant Pinçon şi pe jandarmul lui lângă el pentru a-i învăţa minte

i-aş fi dat cu calul meu cu tot,

căci nu mai avea spinare săracul,

nu mai avea nimic în loc decât două hălci de carne pe care le purta sub şa,

late cât cele două palme ale mele,

şiroind,

cu mari dâre de puroi care se prelingeau pe marginile husei până la încheietura genunchiului

Trebuia să galopăm pe el totuşi,

câte unul sau doi

Se săturase şi el de galopat

Dar caii sunt mult mai răbdători decât oamenii

Se îndoia galopând

Nu-l puteam lăsa decât în aer liber

În grajduri,

din cauza mirosului exalat de răni,

puţea atât de tare că s-ar fi sufocat

Când îl încălecam îl durea atât de rău că se curba ca-ntr-o reverenţă,

şi burta îi ajungea atunci la genunchi

Ai fi zis că încălecai un măgar

Mărturisesc,

Obosiţi şi noi cu tot oţelul pe care îl căram pe cap şi pe umeri

Generalul des Entrayes,

în casa rezervată,

îşi aştepta cina

Masa era pusă,

ne soma încă o dată Pinçon,

legănându-ne felinarul în dreptul nasului

Ne aşezăm la masă

! Să nu vă mai spun încă o dată

Şi se îmbujora la faţă de turbare,

trimiţându-ne aşa s-o mierlim

Câteodată bucătarul generalului ne strecura înainte de plecare câte o bucăţică,

era prea mult de halit pentru general,

care primea după regulament patruzeci de raţii numai pentru el singur

Trebuie să fi fost foarte aproape de pensionare

I se îndoiau genunchii când mergea

Probabil îşi cănea mustăţile

Vinele,

se vedea bine în lumina lămpii,

Avea fete mari,

şi tot ca el,

Poate că din pricină că-şi amintea mereu de ele,

avea aerul acesta atât de arţăgos şi sâcâitor ca un câine bătrân deranjat în obiceiurile lui şi care încerca să-şi găsească coşul lui cu periniţă oriunde cineva vroia să-i deschidă uşa

Îi plăceau grădinile şi trandafirii,

nu-i scăpa nici o grădină de trandafiri,

Nimeni nu iubeşte ca generalii trandafirii

E ştiut

Ne aşterneam oricum la drum

Greutatea era să porneşti mârţoagele la trap

Le era teamă să se mişte din cauza rănilor mai întâi şi apoi le era teamă de noi şi de noapte,

! De zece ori ne întorceam să-l întrebăm pe comandant care-i drumul

Şi de zece ori ne făcea chiulăi împuţiţi

Cu lovituri de pinteni treceam de ultimul post de gardă,

dădeam parola plantoanelor şi ne aruncam dintr-o dată în această aventură blestemată,

în întunericul acestor ţinuturi ale nimănui

Hoinărind mereu de pe un mal de întuneric pe altul,

ajungeam să recunoaştem în cele din urmă câte ceva,

aşa credeam cel puţin

Când un nor părea mai luminos decât altul ziceam că am zărit ceva

Dar înaintea noastră,

nu era nimic sigur decât ecoul într-un du-te vino continuu,

ecoul zgomotului pe care-l făceau caii galopând,

atât de insuportabil că te înăbuşea

Păreau că galopează până la cer,

chemând toţi caii pământului,

să ne masacreze

Asta s-ar fi putut face doar cu o mână şi o carabină

aşteptându-ne,

în dosul unui copac

Îmi ziceam că prima lumină care se va vedea va fi cel din urmă foc de armă

De patru săptămâni de când dura războiul ajunseserăm atât de obosiţi,

că eu îmi pierdusem din cauza oboselii un pic din frica mea,

Chinul de a fi hărţuiţi zi şi noapte de aceşti oameni,

mai meschini încă şi mai duşmănoşi decât de obicei,

îi face să şovăie în cele din urmă chiar şi pe cei mai îndârjiţi în dorinţa de a trăi

! Şi dacă într-adevăr nu este nici un mijloc s-o ştergi ca să poţi dormi,

atunci orice dorinţă de viaţă dispare de la sine

Cât rămâneai în viaţă trebuia să te faci mereu a căuta regimentul

Pentru ca în capul unui nătărău să se ivească vreun gând trebuie să i se întâmple multe şi năpraznice lucruri

Cel care m-a făcut să gândesc pentru prima oară în viaţa mea,

să gândesc,

idei practice şi numai ale mele,

era desigur comandantul Pinçon,

Mă gândeam deci la el cât puteam eu de tare,

sătul,

zdrobit sub greutatea armelor,

accesoriu figurant în această incredibilă aventură internaţională în care mă azvârlisem din entuziasm

O mărturisesc

Fiecare metru de întuneric din faţa noastră era o nouă promisiune de a crăpa şi de a termina,

? Nu era nimic neprevăzut în această poveste,

Va fi unul de-ai noştri

? Nu-i făcusem niciodată nimic,

! Nici lui ca dealtfel nici nemţilor

Cu capul lui de peşte împuţit,

cu cele patru galoane care-i străluceau peste tot de la cap la buric,

cu mustăţile aspre şi genunchii ascuţiţi,

cu binoclul care-i spânzura la gât,

şi cu harta lui de 1/1000 cu tot

! Mă întrebam ce turbare de a trimite la moarte pe ceilalţi îl stăpânea

? Pe ceilalţi care nu aveau hartă

Noi cei câţiva cavalerişti făceam pe drum tot atâta zgomot cât o jumătate de regiment

Probabil că ne auzeam la o distanţă de patru ore împrejur sau poate că nu vroiau să ne audă

Tot ce se poate

Le era oare frică nemţilor de noi

? O lună de nesomn pe fiecare pleoapă,

iată ce duceam cu noi şi tot atât pe ceafă,

pe lângă kilogramele de fierărie

Se exprimau greu cavaleriştii mei din escortă

Într-un cuvânt,

Erau băieţi veniţi din fundul Bretaniei pentru stagiu şi tot ce ştiau se datora nu şcolii,

În seara aceea încercasem să schimb două vorbe despre satul Barbagny cu cel care era alături de mine şi care se numea Kersuzon

Kersuzon,

îi spusei,

Tu vezi ceva în faţa noastră

Mi-era de-ajuns

Şi-atât

N-am mai găsit Barbagny-ul niciodată

Ne-am învârtit în jurul nostru până dimineaţa,

până în alt sat,

unde ne aştepta omul cu binoclul

Domnul general îşi lua cafeaua sub umbrar în faţa casei primarului când sosirăm

! Cât e de frumoasă tinereţea,

Pinçon

! îi atrase atenţia cu voce tare şefului de Stat-major,

văzându-ne

bătrânul

Zicând asta,

se sculă şi plecă să facă pipi şi un tur cu mâinile la spate,

încovoiat

Era foarte obosit în dimineaţa aceea,

îmi strecură ordonanţa,

îl necăjea vezica,

Kersuzon îmi răspundea mereu la fel când îl întrebam noaptea,

ajunsese să mă distreze în cele din urmă ca un tic

Mi-a mai repetat de vreo două,

trei ori vorba cu întunericul,

câtva timp mai târziu,

îmi aduc bine aminte,

un sat pe care îl luasem drept altul,

ucis de nişte francezi care ne luaseră drept alţii

La numai câteva zile după moartea lui Kersuzon ne-am gândit şi am găsit un mijloc,

de care eram foarte mulţumiţi,

ca să nu ne rătăcim în întuneric

Ne dădeau afară din cantonament

Nu ziceam nimic

Nu mai bombăneam

ca de obicei cu mutra lui de ceară

fără să ne lăsăm prea mult rugaţi,

în direcţia în care trăgea artileria,

Ai fi zis că mergeam la furat cireşe

Erau multe văi prin părţile acelea

Ne aflam pe Meusa cu colinele ei,

cu strugurii încă necopţi şi toamna,

când satele din lemn bine uscate de cele trei luni de vară se puteau aprinde cu uşurinţă

Observasem asta noi înşine,

într-o noapte când nu ştiam încotro s-o apucăm

Ardea mereu câte un sat aflat în bătaia tunului

Nu ne apropiam prea mult,

priveam numai de departe satul,

Şi seară de seară,

în perioada aceea,

o mulţime de sate începuseră să se aprindă la orizont,

ca şi cum am fi fost înconjuraţi de cercul imens al unei sărbători ciudate a acestor sate care ardeau în faţa noastră,

în dreapta şi în stânga cu flăcări care urcau şi lingeau norii

Vedeam trecând prin flăcări totul: bisericile,

clăile care dădeau o flacără mai vie,

mai înaltă decât celelalte şi apoi grinzile care se ridicau drept în noapte cu bărbi de scântei înainte de a cădea în flăcări

Se vede bine când arde un sat,

chiar de la douăzeci de kilometri

Era plăcut

Un cătunel de nimic pe care de-abia dacă-l puteai zări în timpul zilei în fundul unui ţinut prăpădit,

Un sat poate arde o noapte întreagă,

la sfârşit ai zice că-i o floare uriaşă,

care se face apoi cât un mugure,

şi apoi dispare

Scoate fum şi atunci ştii că e dimineaţă

Caii pe care-i lăsam înşeuaţi în câmp alături de noi nu se mişcau

Noi dormitam toţi în iarbă,

Dar când te uiţi la foc,

Din nefericire,

După o lună,

în acel ţinut n-au mai existat sate

Se trăgea cu tunul şi asupra pădurilor

N-au durat nici astea mai mult de opt zile

Ard frumos pădurile,

Apoi convoaiele de artilerie o apucară pe toate drumurile,

ele într-un sens şi civilii care se refugiau în alt sens

Pe scurt,

noi nu mai puteam merge nici înainte,

trebuia să rămânem unde eram

Făceam coadă la moarte

Generalul însuşi nu mai găsea cantonament fără soldaţi

Ne culcam în cele din urmă în plin câmp,

Cei care mai avuseseră un pic de inimă şi-o pierdură

Începând cam din aceste luni soldaţii erau împuşcaţi în grup pentru a fi ridicat moralul şi jandarmul începu să fie citat pe ordinul de zi pentru modul în care-şi ducea micul lui război,

După o perioadă de odihnă ne-au suit din nou pe cai,

câteva săptămâni mai târziu,

şi am plecat mai departe spre nord

Frigul veni şi el după noi

Artileria nu ne mai părăsea

Nu mai întâlneam totuşi nemţi,

câte un husar,

în galben şi verde,

Se părea că ne căutam,

dar ne îndepărtam de îndată ce ne zăream

La fiecare întâlnire doi sau trei cavalerişti rămâneau pe loc,

când de la ei,

când de la noi

Şi caii lor,

cu scările nebune şi zăngănitoare,

cu şeile zbătându-se în arcuiri bizare şi pielea strălucitoare ca cea a portofelelor cadou,

Veneau să se alăture cailor noştri,

Ce noroc

! Noi n-am fi putut face la fel

întorcându-se din recunoaştere,

locotenentul de Saint-Engence îi invita pe ceilalţi ofiţeri să constate că nu le vindea gogoşi

!" asigura el pe fiecare în parte,

şi-şi arăta în acelaşi timp sabia,

sângele închegat umplea micul şănţuleţ,

făcut într-adins pentru asta

Saint-Engence

Dacă l-aţi fi văzut domnilor

! îl sprijinea căpitanul Ortolan

Se întâmplase chiar în escadronul lui Ortolan

– N-am pierdut nimic din ceea ce s-a petrecut

! O lovitură cu vârful la gât înainte şi la dreapta

O altă înţepătură drept în piept

La stânga

Încă o dată,

Saint-Engence

! Ăia doi sunt şi acum acolo

! Războiul s-a sfârşit pentru ei,

Saint-Engence

Ce lovitură dublă

! Sau golit probabil ca nişte iepuri

! Locotenentul de Saint-Engence,

al cărui cal galopase îndelung,

primea omagiile şi complimentele colegilor cu modestie

că Ortolan se dăduse drept garant al bravurii lui,

îşi ducea iapa la nutreţ învârtind-o în cerc în jurul escadronului adunat ca şi cum ar fi fost alaiul unei curse cu obstacole

– Trebuie să trimitem acolo imediat un alt grup de recunoaştere,

! – se înfierbânta foarte tulburat căpitanul Ortolan

Indivizii ăia doi s-au rătăcit probabil pe aici,

dar trebuie să mai fie şi alţii în spate

du-te cu cei patru oameni ai dumitale

– Şi dacă vor trage în voi,

străduiţi-vă să-i reperaţi şi veniţi de-mi spuneţi imediat unde sunt

! Probabil sunt brandeburghezi

Cei de la activ povesteau că la cartier,

în timp de pace,

căpitanul Ortolan nu apărea aproape niciodată

În schimb acum în război îşi scotea straşnic pârleala

Cu adevărat,

Zelul lui,

chiar printre atâţia nebuni,

se făcea din zi în zi mai remarcat

Priza cocaină,

Palid şi încercănat,

mereu în mişcare pe membrele lui fragile,

de îndată ce punea piciorul pe pământ,

îşi revenea şi măsura arătura în lung şi-n lat în căutarea unei fapte de vitejie

Ne-ar fi trimis drept în bătaia tunului să luăm foc cu gura

Colabora cu moartea

Ai fi putut jura că ea avea un contract cu căpitanul Ortolan

Prima parte a vieţii (m-am informat) şi-o petrecuse în concursuri hipice,

zdrobindu-şi coastele de câteva ori pe an

Picioarele lui,

mereu frânte aşa şi nemaiîntrebuinţate la mers,

îşi pierduseră pulpele

Păşea Ortolan nervos şi numai pe vârfuri,

Pe jos,

în blana lui imensă,

încovoiat sub ploaie,

Să reţinem că la începutul acestei monstruoase întreprinderi,

adică în luna august şi până în septembrie chiar,