PDF- -Calendar cult februarie - culturamaigovro - Calendarul Popular Al Romanilor

Description

CALENDARUL POPULAR AL ROMÂNILOR

„VASILCA” ŞI „VERGELUL”: DATINI DE-NCEPUT DE AN Cea mai misterioasă noapte,

mult aşteptată de toţi românii,

a fost cu siguranţă cea a „Anului Nou”,

în care cu mic,

au avut au rolul lor în sărbătoare,

în aducerea-aminte a datinilor străbune

Ca să fie protejaţi şi să aibă parte de un an mai bun,

de cu seară femeile se grăbeau să aprindă la icoană o lumânare de ceară curată pe care o lăsau să ardă întreaga noapte

Din noaptea „Anului Nou” şi până la „Bobotează” au rămas,

tot felul de credinţe din bătrâni

Urările de „An Nou” sunt de belşug şi sănătate,

de aceea colindătorii vin cu „Pluguşorul”,

Bătrânii n-au uitat nici astăzi să facă un calendar simplu,

să desfacă mai multe cepe din care au ales 12 părticele,

făcând astfel împărţirea lunilor anului abia început,

aflând dacă va fi ploios sau secetos

„Vasilca” îşi are propriul rol în această perioadă chiar dacă,

în timp,

rolul ursului dus în lanţ de ursari a fost preluat de un fecior ce îmbracă blana fiorosului animal,

îmblânzit cândva de cei care mergeau din sat în sat şi prin bâlciuri cu urşii în lanţ,

până în prima jumătate a secolului XX,

când obiceiul a fost interzis iar urşii eliberaţi

„Expresiunea „Vasilcă” e o sincopare din „Vasilică”,

nume obicinuit a se da de către ţigani urşilor domesticiţi,

pe cari îi joacă prin sate sau prin oraşe,

pe la răspântii sau în curţile oamenilor

În general ţiganii ursari pun acest nume urşilor sau ursoaicelor nu prin întâmplare,

cu timpul devenit aproape invariabil,

spre a se potrivi cântecului următor: „De te-ai face mai baró Vasilica mó Să-ţi dea tica un grasnó Vasilica mó» (…)1”

Tot din scrierile lui Simion Florea Marian aflăm despre „Vergel”,

datină care începea în ziua „Anului Nou” şi „ţine două-trei zile şi tot atâtea nopţi”,

pe de o parte în profeţirea norocului pentru anul început,

urmat de o petrecere organizată de cei ce serbau „Vergelul” şi de încuscrire sau înrudire

„Vergelul” de profeţire a norocului era buciumat de cu seară,

dându-se de ştire celor care doreau să fie prezenţi la casa unei gazde: feciori,

bărbaţi,

băieţi,

„Tot insul care voieşte a-şi cunoaşte viitorul aruncă în apa neîncepută dintr-un ciubăraş câte un semn: un cuţitaş,

fiecare ce are la îndemână,

însă fiecare trebuie să-şi cunoască semnul când se va scoate din apă

După aceasta se rânduieşte un băiat de vreo 10-13 ani ca să scoată semnele

Băiatul rânduit,

în vreme ce toţi ceilalţi adunaţi stau departe de masă,

se apropie încet de ciubăraşul cu semnele,

dimpreună cu alt om bun de gură,

care se numeşte vergelator sau vestitor de „An Nou”

având câte un beţişor verde de pom în fiecare mână,

începe a toca încet cu aceste beţişoare pe marginea ciubăraşului cu semnele şi a ura: „(

) Semnele din acest vas Să vă fie tot de tras De tras sorţ de bucurie Din anul ce o să vie Scoate-un semn şi spune drept Mâine care an să-ncep

)” „Vergelatorul” numeşte cutare sărbătoare însemnată sau vreun sfânt ce vine la rând,

când Dumnezeu are să dea noroc celui cu semnul

După ce sfârşeşte de înşirat toţi sfinţii şi sărbătorile de peste an,

dacă mai rămân semne în vas,

„Vergelatorul” spune celui cu semnul dacă va avea noroc de vite

Simion Florea Marian „Sărbătorile la români (vol

Editura Vestala,

Bucureşti,

În unele zone ale ţării,

fetele şi feciorii care voiau să-şi găsească perechea se veseleau cu mese întinse,

la o casă unde era o fată de măritat,

desemnat din vreme de alţii din leatul său,

era numit „Vergel” şi aducea „ghinars” („vinars”) şi muzicanţi care să le zică din strune

Aici se adunau,

erau cu băgare de seamă să vadă cine le juca odrasla şi dacă era vreun rost sau nu de nuntă în acel an

Odinioară,

la ieşirea de la biserică era înaintată invitaţia la „Vergel”: „Sân-Vasei cu Bobotează Tot după Crăciun urmează Să lăudăm Să cântăm Să ne bucurăm Iacă vin câşlegile,

Se mărită fetele”

Această datină se prelungea până în ajunul „Bobotezei”,

când nu se mănâncă de frupt,

TIMP RITUAL LA ÎNCEPUT DE AN ŞI DE CALENDAR Primele zile ale anului sunt sub semnul observaţiilor astronomice,

al întocmirii calendarului meteorologic,

Iată-ne ajunşi la început de „An Nou”,

atunci când ţăranul spune că „se aşează vremurile”

Şi pentru că vrem să ştim totul de la bun început,

numărăm stelele-logostelele,

întrebăm zodiile,

focuşoru’ meu eu te-oi învăli,

Să te faci laur,

să te duci la ursitul meu şi să mi-l aduci: prin păduri fără sine,

prin sate fără ruşine (…)

un timp magic ce ţine până de „Bobotează”,

ziua în care se crede că s-a făcut lumea

Atunci cerurile se deschid,

iar îngerul păzitor îi arată fetei de măritat cum îi va fi soarta

Sunt zile marcate de începerea simbolică a lucrului,

stând sub semnul observaţiilor astronomice,

al întocmirii calendarului meteorologic,

De „Bobotează”,

„Cetele de Feciori” se sparg,

nu înainte de a organiza o ultimă masă la casa gazdei,

unde toţi cei prezenţi rup o bucată din colacul ritualic

Se colindă gazda,

părinţii spirituali ai feciorilor pe durata cetei,

după care urmează un joc ce marchează sfârşitul petrecerii comune şi totodată anularea atribuţiilor pe care ceata le-a avut în perioada dintre ani

Anul sa înnoit,

timpul a fost revigorat prin alungarea forţelor haosului,

iar la toată această reîmprospătare a lumii,

contribuţia cetei colindătorilor a fost decisivă

Se încheie astfel,

o perioadă marcată de veselie,

în timpul căreia au fost îngăduite excesele de comportament

practicat de unele „Cete de Feciori” din Ţara Făgăraşului în ziua de „Bobotează”,

este doar un exemplu ce aminteşte de „beţiile rituale”,

al sărbătorilor dionisiace legate de moarte şi renaştere,

ca mod de a reacţiona la crizele din viaţa divinităţii,

Nici femeile nu se lasă mai prejos la început de „An Nou”

În ziua de „Sânt-Ion” se organizează şi ele în cete pentru a petrece

Obiceiul se numeşte „Tontoroiul femeilor” sau „Iordănitul femeilor” şi se pare că este tot o relicvă a cultului închinat zeului Dionysios

În această zi sunt abolite normele stricte ale satului tradiţional,

femeile sunt considerate mai puternice decât bărbaţii,

preluându-le libertatea şi comportamentul excesiv

Într-o ceremonie specială sunt primite tinerele neveste în comunitatea femeilor măritate,

după care îşi aleg o gazdă unde petrec până în zori,

cântând şi bând peste măsură

Este vorba despre o reprezentare a unor vechi ritualuri feminine de iniţiere,

care se regăsesc şi în alte momente de peste an

Sigur că sărbătoarea creştină a influenţat-o pe cea păgână,

atât prin ceremoniile de celebrare a celor ce poartă numele Sfântului,

cât şi prin fixarea „Zilei moaşei”,

Ioan Botezătorul fiind considerat patronul pruncilor

Se spune că naşterea lui a fost vestită de înger,

că mai târziu a fost păstor de capre,

că propovăduia pocăinţa şi îi boteza în apele Iordanului pe cei care îi ascultau predicile

Când unii oameni s-au grăbit să îl considere Mesia,

Sfântul Ioan Botezătorul le-a spus: „Sunt solul trimis să pregătesc cale înaintea Lui”

În satele noastre ritualurile s-au amestecat,

creştinismul a biruit în lege,

iar obiceiurile pământului au dăinuit în fapte: „La „Bobotează” afumăm grajdurile cu tămâie,

pân-ce să dee Dumnezău roade în bucate

Apoi la „Bobotează”,

o bărbatu’ casî dacă nu-s coconi,

apoi cu colacu’ în mână şi cu lumina aprinsă înconjura casa de trii ori şî strâga: „Kir Alexa,

Doamne,

Grâu de primăvara şî-n pod şî-n cămară

” („Graiul Maramureşului”,

„BOBOTEAZA” ŞI „SÂNTIONUL”: ZILELE PURIFICĂRII PRIN APĂ ŞI FOC Oamenii duc acasă agheasmă,

în vase special pregătite,

şi toarnă câte puţin din ea în toate fântânile ce le ies în drum

Praznice creştine grefate pe vechi practici păgâne,

„Boboteaza” şi „Sântionul” închid cercul sărbătorilor de iarnă iniţiate la Sfântul Nicolae

Sunt zile cu puternice valenţe magice în care se colindă,

se fac prorociri asupra vremii şi rodului noului an

Mai demult,

de „Bobotează” se aprindea focul viu,

grădinile şi animalele din gospodării pentru alungarea duhurilor rele,

pentru atragerea norocului şi a belşugului

Înainte de aprinderea focului din vatră,

în zorii zilei de „Bobotează” se strângea cenuşa din sobă şi se păstra până primăvara,

când se presăra pe straturile cu legume şi la rădăcina pomilor,

pentru rod bogat şi pentru a fi feriţi de omizi

În Ardeal se mai practică încă un ritual agrar străvechi de stimulare a recoltei numit „Ciuralexa”,

„Chiraleisa” sau „Kira Leisa”,

toate aceste denumiri provenind din grecescul „Kyrie Eleison” („Doamne miluieşte”)

Focul este simbolul energiei vitale,

Este simbolul sacru al vetrei casei

Limbile de foc i-au însufleţit pe apostoli,

simbolizând inspiraţia şi Duhul Sfânt

Focul este purtător al luminii spirituale

Este flacăra vieţii

De „Bobotează” fetele de măritat vrăjesc focul,

printr-un descântec de dragoste care începe aşa: „Cum sar scânteile din jăratic,

aşa să scânteie şi inima lui

În Bucovina se aprinde „focul de Bobotează” la marginea satului,

iar atunci când se domoleşte,

feciorii sar peste el pentru a-şi purifica sufletul şi trupul

Apa însufleţeşte şi fertilizează

Apare din razele Lunii sau din lacrimile „Zeiţei Zorilor”,

spală păcatele moştenite de la strămoşi şi generează renaşterea

De „Bobotează”,

valenţele apei purificatoare se extind asupra gospodăriei,

stimulând recolta şi alungând dracii,

şerpii,

lupii şi bolile până la Sfântul Andrei

Aceştia sunt asociaţi uneori cu viscolele şi prăpădul iernii,

marcând astfel trecere în celălalt anotimp

Numărând opt zile începând de la „Bobotează” nu se spală rufe deoarece apele lumii au fost sfinţite o dată cu scufundarea crucii în apă

Ceremonia creştină are loc la o fântână din sat,

în curtea bisericii sau în vecinătatea unei ape curgătoare

În ultimul dintre locurile amintite,

după ce preotul aruncă crucea în râu,

bărbaţii tineri („Feciorii,

acolo unde există Ceată”) intră în apă după ea

Despre cel care scoate crucea la mal se spune că va avea noroc tot anul sau – în cazul „Feciorilor” – că se va însura în acel an

Se mai crede că atunci când preotul aruncă crucea în râu,

ies dracii din apă şi fug pe câmp

Atunci,

singurii care îi pot vedea sunt lupii şi tot ei îi prind şi îi sfâşie în bucăţi

Este momentul în care se arată şi „Solomonarii” ţinând „Cartea Tainelor Lumii” într-o mână,

iar în cealaltă un căpăstru din coajă de tei

Ei sunt cei care călătoresc pe cer călare pe balauri conducând norii,

stăpâni ai furtunilor şi ai ploilor cu piatră

După sfinţire,

apa se transformă în agheasmă

Oamenii o iau acasă în vase special pregătite şi toarnă câte puţin din ea în toate fântânile ce le ies în drum

Îşi stropesc apoi casa,

animalele şi livada într-un străvechi ritual de purificare

Un ritual asemănător are loc în satele transilvane pe 7 ianuarie,

şi poartă numele de „Udatul Ionilor”"

Practici populare străvechi sunt încă vii în hotarul satului şi la venirea preotului cu „Botezul”

Sub scaunul pe care se aşază preotul se pun boabe de porumb „ca să stea cloştile pe ouă” şi busuioc „ca să vină peţitorii”

Cea mai bătrână femeie din casă prinde un fuior de cânepă la cruce cu credinţa că din acesta Maica Domnului va face un năvod cu care va prinde sufletele morţilor din iad şi le va ridica în rai

Fetele de măritat pun un fir de busuioc sub pernă ca să-şi viseze ursitul sau îl aşază dincolo de prag,

iar dacă îl găsesc a doua zi „argintat” e semn că acesta va fi bogat

Se mai credea că pomii încărcaţi cu promoroacă din ajunul „Bobotezei” sunt semn de bogăţie şi belşug

MIEZUL IERNII: „ZIUA SÂNPETRULUI LUPILOR” Ţăranii spun că,

dacă au dat miezul iernii la spate,

Astăzi,

în calendarul popular avem una dintre cele mai importante sărbători,

guvernată de o divinitate mito-folclorică pe măsură: „Sânpetru Lupilor”

I se mai spune „Sânpetru de iarnă” şi este frate al „Sânpetrului de Vară”,

şi el stăpân peste lupi,

iar atunci când pocneşte din bici scânteile care sar se prefac în licurici pentru a lumina cărările celor rătăciţi

Şi pentru că sunt fraţi buni,

iar numele lor vine de la „piatră”,

la „Sânpetru de Iarnă” ţăranii ţin ziua unor divinităţi meteorologice,

de frica grindinii verii şi a viscolelor iernii

Înainte vreme,

ţăranii lăsau o noapte întreagă nişte pietre albe pe pragul casei,

pe care a doua zi le aşezau pe pragul bisericii,

să calce preotul peste ele

le aduceau acasă şi în ziua „Sânpetrului de Iarnă” le puneau în grajd,

să le apere vitele de lupi peste an

SUPERSTIŢII ŞI PRACTICI MAGICO-RITUALE

Timpul ceremonial al „zilelor rele de lupi” provoca în vechime o explozie a gândirii magice,

care culmina cu adevărate ritualuri de îndepărtare a acestora de turmele de oi şi de împiedicare a înmulţirii lor

Era interzisă aruncarea cenuşii din vatră,

le-ar putea stimula fecunditatea

Celelalte interdicţii,

exceptând-o pe aceea a pronunţării numelui animalului-totem pentru a nu-l invoca,

le priveau în special pe femei

Acestea nu aveau voie să-şi descurce părul pentru ca pădurea,

să încurce cărările lupilor,

În schimb,

legau simbolic ochii şi gura lupului prin încleştarea dinţilor metalici de la pieptenii de scărmănat lâna şi prin chituirea gurii sobei

Tot în această zi,

femeile spălau rufele cu apă clocotită pentru a opări astfel şi gura lupului

Deoarece credinţele în sacralitatea lupului şi în puterea magico-mistică a acestui animal erau nu numai foarte răspândite,

ci şi bine împământenite pe teritoriul vechii Dacii,

proto-creştinismul l-a investit pe Sfântul Petru cu însemnele de patron/ păstor al lupilor

Astfel,

teribilele animale au fost numite „câinii lui Sânpetru”,

punându-se în slujba lui şi dându-i deplină ascultare

Legendele spun că la miezul iernii,

în ziua Sânpetrului de Iarnă,

numită în vechime şi „Nedeea Lupilor”,

lupii primesc partea lor de hrană pentru tot anul

Atunci,

în miez de noapte,

Sânpetru se arată înaintea lor călare pe un cal alb,

le aduce ofrande şi le dă dezlegare să prade animale şi oameni

„Lupu se zice că e câinele lui Sf

Petru şi unde-i porunceşte el,

Când se strâng mai mulţi lupi la un loc,

Petru să le rânduiască pradă

El îi orânduieşte după pradă când se adună la urlătoare,

de obicei pe la răspântii: «— Tu să mănânci oaia lui cutare din cutare sat,

fii cică pe cine o rândui Sf

Petru câinilor lui,

nu scapă nici în gaură de şarpe2

” SÂNPETRU: STĂPÂNUL CHEILOR RAIULUI

Pentru ţăranul român,

„Sânpetru” ocupa un loc special în „Panteonul popular”

El este cel care apare în colinde coborând pe o scară de ceară împreună cu Dumnezeu pe pământ

Mergând din casă în casă ca doi bătrâni săraci,

iau pulsul sufletului oamenilor,

răsplătindu-i pe cei buni şi pedepsindu-i pe cei haini

În momentele sacre de peste an,

când la miezul nopţii,

oamenii cu sufletul curat îl pot vedea pe Sf

Petru stând la masa împărătească de-a dreapta lui Dumnezeu

Antoaneta Olteanu „Calendarele poporului român”,

Editura Paideia,

Bucureşti,

DIVINITĂŢI UITATE ÎN MIEZ DE ANOTIMP: „CIRCOVII DE IARNĂ” A trecut miezul iernii,

şi calendarele vechi numără cicluri de zile festive închinate unor divinităţi de demult,

ale căror nume astăzi nu ne mai spun aproape nimic

Sunt sărbători compozite,

o individualitate foarte puternică

Calendarul pastoral rămâne sub semnul „Filipiilor de Iarnă” până la sfârşitul lunii,

când se încheie lunga perioadă de împerechere a lupilor începută în urmă cu mai bine de două luni,

Zilele lor,

tributare lunii şi iernii înfrigurate,

dezlănţuind – aşa cum am văzut – felurite ritualuri şi practici magice

Calendarul agrar consemnează şi el câteva zile de sacralitate (16-18 ianuarie),

în care venerează o pleiadă de divinităţi foarte temute,

responsabile” de fenomenele meteorologice extreme,

Sunt zilele în care se crede că au îngheţat fulgerele,

dar că acestea vor lovi oamenii şi câmpurile pe timp de vară dacă nu le este respectată sărbătoarea

Totodată,

acest interval de timp festiv era folosit în comunităţile tradiţionale pentru invocarea Antanasiilor („reprezentări mitice româneşti care poartă numele amalgamat al Cuviosului Antonie cel Mare şi al Sfântului Atanasie din Calendarul Ortodox3”)

Antanasiile erau ţinute pentru apărarea oamenilor,

a păsărilor şi a animalelor de unele boli năprasnice,

fără de leac în secolele trecute

Zilele îl includ şi pe Sf

Chiril,

numit de ţărani „Chirilă” sau „Chiriţă şchiopul”,

responsabil îndeosebi cu paralizia şi cu „bolile picioarelor”

Din chestionarele întocmite la începutul veacului trecut de Th

Speranţia aflăm că „Chirilă şchiopul se serbează pentru ca cei şchiopi să se îndrepte”,

că „Atanasie şi Chiril sunt cei care ţin ciuma în lanţ

De va îndrăzni cineva să lucreze în ziua asta e lovit de ciumă,

fiindcă sfinţii îi dau drumul boalei asupra lui,

iar cei ce serbează ziua asta sunt feriţi de ciumă,

fiindcă sfinţii o ţin legată,

nu-i dau voie să se agaţe de om”

Vreme înainte,

ţăranii credeau că,

dacă respectă „Antanasiile”,

vitele vor fi ferite de ciumă,

găinile nu li se vor mai prăpădi,

iar caii lor nu vor şchiopăta

Pentru aceasta,

împărţind de pomană colaci,

pâine cu zahăr şi turte calde

Toate aceste sărbători,

cunoscute sub numele de „Circovii de Iarnă”,

îşi află „fraţii” de calendar popular în miez de vară (16-18 iulie),

atunci când „Circovii de Vară”,

dacă nu sunt respectaţi cum se cuvine,

precum şi o boală ciudată numită „Luatul din Circovi”,

asemănătoare cu „Luatul din Căluş”

În veacurile trecute,

majoritatea ţăranilor nu ştiau carte,

iar ca să ţină minte sărbătorile mărunte de peste an,

le uneau sub semnul uneia singure atunci când acestea urmau unele după celelalte

Aşa s-a petrecut atât cu „Circovii de Iarnă” (Sf

Petru de Iarnă,

Antonie,

Atanasie şi Sf

Chiril),

cât şi cu fraţii lor din miezul verii,

Chiric şi Iulita,

Atinoghen,

Mare Muceniţă Marina)

Denumirea de „circovi” este împrumutată din slavonă („ţerkovnâie sviata”) şi înseamnă „sfinţii bisericii”

Cu toate că,

o dată cu venirea creştinismului,

calendarul ortodox îi prăznuieşte pe aceşti sfinţi ai bisericii,

mentalul popular a rămas încă tributar prezenţei divinităţilor străvechi,

deosebit de active în zilele din miez de anotimp

Ion Ghinoiu „Panteonul Românesc: Dicţionar”,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti,

DESPRE OMĂT ŞI FELURIMEA NINSORILOR LA ROMÂNI Întrăm în ultima parte a lui „Ghenarie”,

a lui „Gerar” cum îi spun cei mai mulţi,

şi toate câmpurile trebuie să se odihnească sub pătura de omăt,

protectoare şi dătătoare de viaţă

Ţăranii spun că dacă nu e ger şi zăpadă în ianuarie,

atunci va fi cu prisosinţă în februarie,

şi iarna se va prelungi până în martie-aprilie

Asta s-a mai întâmplat şi nu ne sperie

Mai rău e că,

dacă în ianuarie „pământul e neacoperit şi suflă vânturi calde,

apoi se umplu cimitirele4” Să vedem ce credeau vreme înainte oamenii satelor noastre despre zăpadă,

de unde vin ninsorile şi care sunt semnele ce le vestesc

Crăiasa geto-dacă a Zăpezilor”,

şi-a început balul ce ţine cât un anotimp în noaptea de „Sânandrei”,

iar fulgii de nea se spune că ar cădea în timpul dansului din aripile zânelor şi ale îngerilor

Lunga noapte de iarnă se încheie de „Dragobete”,

ziua în care alaiul lui „Dragomir” cuprinde întreaga lume,

iar primăvara deschide primii muguri şi glasul păsărilor

Prin unele sate se povesteşte că Dumnezeu face omătul,

îl „samănă” în „nourii de ninsoare”,

apoi îl cerne cum ar cerne mălaiul,

Dumnezeu are grijă în fiece an să acopere pământul cu zăpadă,

ca să ferească de îngheţ semănăturile de toamnă şi rădăcinile florilor

Prin ale locuri se spune că Sf

Niculai ar aduce ninsorile,

atunci când îşi scutură barba albă şi lungă,

iar dacă trece luna lui „Neios” (decembrie) fără să ningă,

se zice că a întinerit Moş Nicolae

Ninsoarea mare şi deasă se numeşte ningău

E cea care îmbracă pământul,

iar nu de puţine ori se troieneşte,

Mai există un fel de ninsoare,

în zilele îngheţate şi întunecoase de iarnă,

atunci când fulgii sunt sticloşi şi îţi biciuiesc chipul şi mâinile

Ţăranii îi zic ţârţâră şi spun că nu e bună de nimic

Atunci când ninsoarea e cu fulgi mari şi rari se cheamă fulguială,

ţine puţin şi nu se aşază

A nu se confunda cu lapoviţa din „Zilele Babelor”,

căreia i se spune zloată sau şlepoiţă

Oamenii satelor spun că ar mai fi încă un fel de ninsoare,

cu fulgi „apoşi” ce îngheaţă de cum ating pământul

Îi spun policie sau poliviţă şi se tem de ea pentru că e rea de gheţuş

Copiii,

în schimb,

se bucură de orice ninsoare şi-şi găsesc de joacă indiferent de cum sunt fulgii şi de cine îi trimite

Când ninge spun că „vin oile de la munte/ cu steluţe mândre-n frunte”,

se întreabă unul pe celălalt: „câte stele logostele/ lucesc sub picioarele mele

cetăţi şi oameni de zăpadă,

se bat cu bulgări şi se dau pe derdeluş

Până la ninsorile straşnice din amintirea copilăriei noastre,

să luăm aminte la semnele prevestitoare,

adunate în cartea „Văzduhul după credinţele poporului român”,

etnolog interbelic şi culegător de frunte,

fără de care folcloristica noastră ar fi fost mult mai săracă

Prin urmare,

„dacă ferestrele vor asuda,

gâşte,

„când câinele se tăvăleşte pe jos,

„dacă mâţa se va pune cu spatele la foc,

„dacă slănina lăcrămează în pod,

„dacă vrăbiile se vor strânge la un loc şi vor ciripi sau vor zbura în toane,

„dacă ceaunul va arde pe fund,

„dacă ciorile se vor strânge grămadă şi vor croncăni ori dacă vor zbura pe sus,

Simeon Mangiuca „Călindaru julianu,

gregorianu şi poporalu românu”,

PATRONI AI LUPILOR ŞI ZEI AI CASEI Despre sacralitatea lupului şi despre îndepărtarea lui prin tot felul de practici magico-rituale am povestit în ziua „Sânpetrului de Iarnă”,

patronul acestui animal simbol care,

pendulând între benefic şi malefic,

guvernează peste treizeci de sărbători ale calendarului popular

Dintre acestea,

o importanţă deosebită o au zilele „Filipilor de Iarnă”,

ce marchează încheierea perioadei de împerechere a lupilor începută în urmă cu 80 de zile,

sărbătoare numită şi „Dragostiţele”,

pentru că atunci se „drăgostesc” lupii

Cum o mare parte a sărbătorilor şi ritualurilor străvechi au fost canonizate,

„Filipii” au preluat numele Sfântului Apostol Filip,

pentru că ziua în care acesta este prăznuit (14 noiembrie) este începutul răstimpului în care lupii se înmulţesc

Aşa se explică faptul că în mentalul popular aceste divinităţi precreştine au împrumutat aura sfântului,

răspunsurile ţăranilor la „chestionarele” întocmite de Theodor Dimitrie Speranţia la începutul veacului trecut fiind relevante în acest sens: „„Filipii se închipuiesc ca nişte sfinţi însărcinaţi de Dumnezeu cu îngrijirea vitelor”

„„Filipii” au fost nişte apostoli care,

pe vremea prigonirilor în contra creştinilor,

au fost daţi într-o groapă cu lupi,

Aceşti „Filipi” au fost şase fraţi zdrenţăroşi,

cari rătăceau prin lume şi aveau puterea să schimonosească,

să pocească pe cei care nu ţineau zilele lor

” „„Filipii” o ţin şi femeile,

şi bărbaţii,

iar mocanii o ţin atâtea zile câţi cai au

le mai dau şi copiilor la căsătorie câte o zi de ţinut

Fiecare noră e datoare să ţină atâtea zile câte a ţinut soacra sa

„Filipii” sunt nişte divinităţi cumplite şi răzbunătoare,

care trebuie îmblânzite prin îndeplinirea unor ritualuri şi întreruperea lucrului: „O babă a tors în acele zile pe cuptor,

făcând o gaură acolo,

” „Se povesteşte că o babă n-a voit să ţină „Filipii”,

dar ieşind seara pe afară a muşcat-o un lup6

” În culegerile lui Tudor Pamfile,

„Filipii” apar ca nişte zei ai casei,

sărbătoriţi prin nemuncă îndeosebi de femei,

pentru a le apăra casa „de rele,

Pentru asta,

ele atârnă de lemnul coşului o secure şi o lasă acolo pe toată perioada „Filipilor” „pentru ca întreaga familie să fie păzită de pagube”

Prin unele locuri se crede că „Filipii” sunt nişte sfinţi mai mari peste toate fiarele sălbatice,

în altele,

că sunt patroni ai lupilor,

în timp ce unii spun că „Filipii” sunt chiar întruchipări ale acestor animale

Credinţele în „zilele rele de lupi” au fost atestate în toate zonele ţării noastre până în prima jumătate a secolului al XX-lea

Astăzi,

sărbătorile lor se mai respectă doar în mediul pastoral,

însă datele la care se ţin diferă de la o zonă la alta,

cuprinzând intervalul situat între „Sânpetrul Lupilor” (16 ianuarie) şi ultima zi a lunii,

patronată de „Filipul cel Şchiop”

Faptul că divinitatea ce încheie ciclul de zile festive închinate lupului este „însemnată” o situează în panteonul zeităţilor subpământene,

ale morţii şi întunericului,

ancorate în noapte şi stăpânite de frica mitologică de soare,

în Maramureşul Voievodal existând credinţa potrivit căreia „în ziua lui „Filip Şchiopul” lupii se ascund în bârlog,

pentru că-şi văd umbra şi se tem de ea”

TRISFETIŢELE

În această zi,

în calendarul popular regăsim „Trisfetiţele” („Trisfetiţile”),

sub ameninţarea feluritelor beteşuguri,

lucrul în casă era stict interzis femeilor

Antoaneta Olteanu spune în volumul „Calendarele poporului român” că „„Tri sviatiteli”,

„Cei Trei Sfinţi Ierarhi luminători”,

sunt înlocuiţi de trei personaje feminine,

uneori de… trei fetiţe care,

pornind de la interdicţiile impuse de sărbătoare,

îşi construiesc propria imagine”

Fie că sunt prezentate ca mironosiţe,

fie ca simple fete despre care se spune că,

pe vremea când Dumnezeu umbla pe pământ,

în imaginarul popular „Trisfetiţele” îi pedepsesc pe cei care nu 5 6

Tony Brill „Legendele românilor”,

Editura Grai şi Suflet,

Bucureşti,

Theodor Dimitrie Speranţia „Răspunsul la chestionarul de sărbători păgâneşti”,

luându-le vederea şi minţile

Se spune de asemenea că,

în această zi,

grâul neîncolţit toamna răsare sub zăpadă

ÎNCEPUT DE AN NOU VITICOL

LEGENDA LUI „FEBRUAR CEL CHEFLIU” ŞI A VIŢEI-DE-VIE Astăzi e prima zi a lui „Făurar”,

cel care împreună cu meşterii fauri pregăteşte fiarele aratului pentru a răscoli cu ele pământul reavăn de primăvară

Este luna în care se amestecă anotimpurile şi,

poveştile pierdute şi regăsite într-o carte îngălbenită de vreme ori spuse tainic la gura sobei de bătrânii satelor noastre

De la ei am aflat că „Făurar”,

cel mai mic dintre copiii „Moşului An”,

e nestatornic şi schimbător ca vremea: râde când Soarele străluceşte pe cer şi plânge când începe a bate viscolul

E cea mai scurtă lună a anului,

motiv pentru care aromânii îi spun şcurtul

Şi asta se întâmplă pentru că i-a împrumutat fratelui său,

câteva zile,

iar acesta nu mai vrea să i le dea înapoi

Se spune că sunt zilele cele mai friguroase şi că fratele mai mare le ţine ascunse,

ca să poată strica cu ele florile lui „April”

Din „Legendele Cosmosului”,

culese şi alese de Tony Brill,

avea 12 feciori numiţi ca lunile anului: „Ianuar”,

„Martie” şi aşa mai departe

Altă avere nu avea,

Dă Dumnezeu şi culeg şi ei via

Vinul ce le-a ieşit l-au pus într-un singur butoi şi s-au înţeles între ei ca numai la început de an să înceapă a-l bea

Bun şi făcut

! Ca să se cunoască până unde este vinul fiecăruia în butoi,

au tras cu cărbunele câte o linie de-a curmezişul pe fundul butoiului culcat

Oameni cuminţi

Cel mai mic dintre ei,

şi-a pus cana jos de tot,

Aşa era pe vremuri: cel mai mic rămâne la urmă

Fiecare din fraţi dorea să rămână cu vinul nebăut în butoi ca să facă în necaz celorlalţi

Numai „Februar” a început să tot bea din partea lui

Când îl căuta omul,

tot vesel şi plin de vorbă îl vedea

Trăncănea verzi şi uscate şi tot fluierând mergea

Ceilalţi râdeau în sinea lor şi-şi spuneau: „Repede,

repede isprăveşte el vinul şi să-l vedem ce face”

Îi vine poftă lui „Ianuar” să-şi guste şi el vinul

Suceşte de cană,

Încearcă şi ceilalţi,

Numai jos la doagă,

partea lui „Februar” mai curgea

Fraţii,

au luat-o la goană după „Februar”,

să-l prindă şi să-i dea ceva de cheltuială pentru isprava făcută

Când îl fugăreau,

când îl lăsau,

râdea ca un copil

De atunci se zice că luna februarie poartă numele lui „Februar” şi e schimbătoare: aici cald,

aici frig – după felul cum a fost când l-au alergat fraţii lui”

Povestea vinului şi a lui „Februar cel chefliu” ne aminteşte faptul că în „Calendarul Popular al românilor” ziua de 1 februarie marchează începutul „Anului Nou Viticol”

Legenda spune că prima plantă sădită de Noe după potop a fost viţa-de-vie

Şi pentru că strugurii erau acri,

Noe a sacrificat la îndemnul dracului patru animale: un miel,

Atunci,

strugurii s-au îndulcit iar vinul a fost ameţitor de parfumat,

însă a primit de la drac şi puterea de a-l transforma pe om

Acesta,

împrumută comportamentul animalelor jertfite

La început e blând ca mielul,

mai târziu ridicol ca maimuţa,

devenind în cele din urmă asemeni porcului şi adeverind spusele lui Anton Pann: „la buciumul viţei trei vlăstari cresc,

unul al bucuriei şi unul al turbării”… Despre sacralitatea viţei-de-vie la români,

practicile magico-mistice pentru rodul viilor şi suprapunerea sfinţilor creştini peste divinităţile străvechi ale vinului vom povesti în zilele ce vin

ZIUA LUI „TRIF NEBUNUL” Primele zile ale lunii februarie stau sub semnul începerii „Anului Nou Viticol” ce guvernează ciclul vegetal al pomilor fructiferi şi al viţei-de-vie

De data aceasta,

bărbaţii sunt cei care împlinesc ritualul,

fiind însoţiţi în multe cazuri de preot,

chiar dacă este vorba despre obiceiuri în esenţă precreştine

Calendarul popular consemnează pe 1 februarie „Ziua lui Trif cel Nebun”,

patron al dăunătorilor care distrug pomii şi viile

Acest personaj mitic,

a cărui zi este ţinută de frica nebuniei,

a născut fel de fel de poveşti,

majoritatea dintre ele explicându-i nebunia printr-un blestem al Maicii Domnului

Ba mai mult,

se spune că dacă nu i se respectă ziua,

„Trif” abate asupra recoltelor oamenilor lăcustele,

cărăbuşii,

omizile şi toate gângăniile pământului,

pe care le ţine legate în lanţuri

Aşadar,

să luăm aminte: „„Trif” nu-i îngăduitor,

de ziua lui să nu se lucreze”

Ritualurile apotropaice şi de fertilizare sunt nenumărate şi diferă de la o regiune la alta

Bunăoară,

în Banat,

pomii fructiferi sunt stropiţi cu agheasmă,

iar de pe dealurile cu vie se rostogoleşte,

în scop purificator,

În alte locuri se citeşte un blestem împotriva dăunătorilor,

după care se taie simbolic câteva corzi de viţă-de-vie,

Un ceremonial magic atestat în sudul ţării poartă numele de „Târcolitul viilor” şi presupune ocolul ritual al podgoriei pentru sporirea rodului,

în timp ce în Transilvania s-a păstrat un obicei străvechi,

care constă în lovirea rituală a pomilor pentru a le stimula înmugurirea şi rodul

Toate aceste practici erau urmate de petreceri colective,

cu mese copioase şi vin din belşug

Poate cel mai interesant obicei legat de începutul de „An Nou Viticol” este „Arezanul Viilor”

În zorii zilei,

bărbaţii pornesc în alai spre podgorii unde,

taie corzi din care îşi fac cununi şi cingători,

dezgroapă sticla cu vinul ultimei recolte,

apoi fac un foc mare pe care îl înconjoară,

Este momentul în care începe petrecerea,

mănâncă şi beau,

incinerând vechiul an viticol spre renaşterea celui nou

„URSINA” ŞI „MARTINII DE IARNĂ” Prizonieri între coduri de diverse culori şi schimbări politice de tot felul,

am uitat de „Ursină” şi de „Martinii de Iarnă”,

primele zile din „Făurar” închinate ursului,

animal fabulos din mitologia noastră,

care schimbă anotimpurile odată cu ritmul hibernării sale şi în deplin acord cu constelaţia ce-i poartă numele („Ursa Mare”)

Ţăranii nu-i spun pe nume,

îi spun „Moş Martin”,

situându-l astfel în galeria strămoşilor totemici

Stând sub semnul lunii,

întocmai ca vegetaţia care dispare şi reapare în tot anul,

„Dintre toate lighioanele pământului,

Domnu’ Dumnezău ne-o dat „Ursul”,

a măi faină şi mai tare fiară,

care-i primejdie mare la animalele omului din gospodărie,

că-ţi mâncă o vacă cum mânci tu un pui7”

Cu toate că în „Calendarul Popular” îi sunt închinate mai multe sărbători de-a lungul anului,

cele mai importante zile ale Ursului sunt cele de la începutul lunilor februarie şi august

Ele împart anul calendaristic în două părţi egale,

în vechime,

este posibil să fi format cele două anotimpuri: iarna şi vara

Se crede un copil bolnăvicios rebotezat cu numele de „Urs” sau „Ursu” împrumută,

printr-un transfer magic de proprietăţi,

forţa şi puterea animalului totem

Bărbaţii încă mai poartă dintele de urs drept talisman şi obişnuiesc să-l invoce,

atât în nopţile cele de priveghi,

cât şi în cele din preajma schimbării de an

Se mai spune că ursul alungă duhurile rele şi bolile,

că este singurul care poate interveni pe lângă ursitoare spre a schimba în bine destinul nou-născutului,

că ajută sufletul morţilor să nu rătăcească drumul…

Măştile de urs simbolizează moartea şi renaşterea,

în legendele culese de Elena Niculiţă-Voronca apare „ursul-morar”,

iar în „jocul ursului de paie”,

consemnat de Romulus Vulcănescu,

este invocat „ursulsecerător”,

toate acestea permiţând o posibilă analogie între hibernarea animalului şi „somnul” bobului de grâu pe timpul iernii

Marcel Lapteş „Timpul şi sărbătorile ţăranului român”,

Editura Corvin,

HARALAM DE CIUMĂ: „STĂPÂNUL TUTUROR BOALELOR” Mâine e zi însemnată în „Calendarul Popular al românilor” şi e bine să luăm aminte

„Îi zi rauă de tăt feliu de boli… ciumă… vărsat… friguri,

că Domnu’ Dumnezău i-o dat Sfântului să ţână toate boalele din lume şi să facă ce-o vre cu iele păntru uamenii răi… Haralambu de ciumă… aşe să spune… ţâne moartea într-un drot şi-o slobode la hăi cu inimă neagră8

„Haralam de ciumă” sau „de boale”,

a primit de la Dumnezeu putere asupra morţii şi a bolilor cele rele,

multe dintre ele fiind fără de leac în veacurile trecute

Anticipată în „Calendarul Popular” încă din luna ianuarie prin „Atanasia Ciumelor”,

sărbătoare peste care s-a suprapus praznicul Sfinţilor Atanasie şi Chiril (consideraţi şi ei apărători de boli),

ziua de 10 februarie este respectată cu stricteţe în toate zonele ţării

Despre Sf

Haralambie circulă multe legende,

toate dintre acestea încercând să explice marele har cu care a fost învestit de Dumnezeu: „Sfântul Haralambie,

care fusese dintru-întâi cioban la oi,

a învăţat de la un doftor lecuirea tuturor felurilor de boli şi,

tămăduind oamenii fără plată,

Ivindu-se însă într-un rând „Ciuma”,

oamenii au început să moară cu droaia şi,

în puţină vreme,

Dumnezeu ia dat atunci Sfântului Haralambie „Ciuma” în seamă

De atunci,

el ţine „Ciumele” de păr,

ca să nu-şi mai facă de cap,

Câteodată le scapă,

şi atunci „Ciumele” se reped în lume ca lupii între oi

Deosebirea este numai că lupul omoară cât omoară şi se duce,

în vreme ce „Ciuma” ia de-a rândul,

şi pe bun,

şi pe rău,

până bagă Sf

Haralambie de seamă,

şi o strânge din nou din lume,

înhăţând-o de păr9”

Într-o altă legendă,

Sfântul e răzbunător şi cumplit

Cu toate că ţine „Ciuma” legată de grumaz cu un lanţ de fier,

îi dă drumul din când în când în lume pentru a se răzbuna pe cei care nu-i cinstesc ziua „şi „Ciuma”,

care are aripi şi o sabie lată în mână,

cum se vede scăpată din lanţul în care e înferecată,

îndată aleargă la oamenii ce nu-i ţin ziua,

şi pe toţi îi omoară10”

Oamenii se tem de ea,

pentru că „„Ciuma” este o dihanie nevăzută,

cu un picior de vacă şi unul de om,

cu coarne şi cu coase în mână,

cu care seceră sufletele vitelor şi ale oamenilor11”

Şi nu-i pronunţă numele pentru a nu o invoca,

„Maica Bătrână” sau „Călătoarea”

Îi aduc drept ofrandă adevărate ospeţe ritualice pentru a o sătura (în precreştinism se pare că existau şi sacrificii umane) şi îi fac veşminte noi,

spre a o îndupleca să plece mai departe în lungul ei drum prin lume

„Cămaşa Ciumei” trebuie făcută într-o singură noapte,

pentru a fi agăţată înainte de răsăritul soarelui într-un copac din hotarul satului

Înainte vreme,

cu „Cămaşa Ciumei” se îmbrăca o figură antropomorfă construită din paie,

în timp ce – în unele sate – prin gura veşmântului trebuiau să treacă toţi oamenii din comunitate,

pentru a fi feriţi de cumplita boală

Astăzi,

deşi ciuma a dispărut de mult,

oamenii ţin sărbătoarea pentru ca Haralambie să-i apere de celelalte boli

Mai mult,

cum el este Sfântul care ia sufletul omului când îşi dă duhul,

se spune că celui care lucrează de ziua lui „îi iese greu sufletul din trup”

Aşa că,

pe lângă ofrandele aduse „Ciumei”,

se împarte de sufletul Sfântului Haralambie şi colivă

Pentru „Ciumă”,

femeile fac un colăcel ritual („Colacul Ciumei”),

pe care îl rup în patru bucăţi şi aruncă în cele patru vânturi

În Hunedoara este vie o practică străveche,

consemnată de etnologul Marcel Lapteş: „În satul Boşorod facem „Hrana Ciumei”… mai acolo,

în hotaru’ satului punem o cruce din lemn de prun şî jos punem oase de-alea mari de nu le mai mâncă cânii… un dărab de pită d-aia veche şi puneam să mânce ciuma să nu vină în holdele noaste… aşe… altele tăiau o găină neagră şi o pune în gardul de sus a ocolului lângă Dealu’ Căpăţânii să mănânce „Ciuma” şi să nu vină în satul nost12”

Iar ca să fie siguri că bolile nu vor intra în satul lor,

ţăranii fac o brazdă cu un plug tras de doi boi negri de-a lungul hotarului,

închizând comunitatea într-un cerc protector

Marcel Lapteş „Timpul şi sărbătorile ţăranului român”,

Editura Corvin,

Candrea şi O

Densusianu „Din popor”,

Editura Librariei „Leon Alcalay”,

Bucureşti,

Editura Vestala,

Bucureşti,

Editura Corvin,

„LĂSATUL SECULUI DE CARNE”: JERTFĂ CREŞTINĂ ŞI RITUALURI PĂGÂNE Ieri a fost „Lăsatul Secului de carne” iar astăzi începe „Săptămâna Albă”,

interval de timp profund ritualizat,

care pregăteşte intrarea în „Postul Mare”

Se spune că cine vrea „să intre cu sufletul curat în post” trebuie să renunţe de astăzi la carne şi să mănânce toată săptămâna doar frupt alb: aluaturi,

Dar să nu uităm că în lumea satului arhaic această perioadă coincide cu trecerea de la iarnă la vară,

iar pragul dintre cele două anotimpuri presupune nenumărate scenarii rituale de înnoire a timpului

CE-I LUCRA/ ŞI-MI PORNEŞTE URSITA…”

În Duminica premergătoare „Lăsatului Sec de carne” avea loc ultimul joc din „Câşlegile de iarnă”

Dacă în vechime dansul avea funcţie ritualică,

jocul satului continuă să delimiteze un spaţiu sacru,

care se deschide celor care lasă în urmă vârsta copilăriei,

o perioadă de doliu sau boală şi se închide celor care nu respectă normele morale transmise prin generaţii

Orice joc al satului stă sub semnul strigăturilor,

iar strigăturile au în primul rând o funcţie de comunicare prin care îţi poţi exprima bucuria,

părerea despre lume,

despre un eveniment sau despre o persoană,

În satul tradiţional,

bărbatul care nu strigă la joc are mari probleme de integrare în comunitate,

fiind considerat incapabil să îşi exprime sentimentele,

Jocul organizat înaintea intrării în „Săptămâna Albă” se deosebeşte tocmai prin mesajul strigăturilor: „Astăzi îi Lăsat de Sec Mă duc,

să mă-nec Unde-o fi Prutu’ mai lat C-am rămas neînsurat” sau: „Supărate-s fetele Că se trec câşlegile Nu vă,

supărare C-o veni el Postu’ Mare Şi veţi da la sărindare,

Doară vă veţi măritare”

Este noaptea în care sunt satirizaţi cei care nu s-au căsătorit înainte de post şi,

dacă nu reuşesc să facă nunta nici săptămâna asta (numită şi „Săptămâna Nebunilor”),

vor fi încă o dată „pomeniţi” duminica viitoare,

de „Lăsatul Secului de brânză”,

„LEGAREA GRÂNELOR” ŞI „TĂRBACUL CÂINILOR”

Astăzi e ziua incantaţiilor şi a gesturilor magice de legare a păsărilor cerului pentru a nu strica holdele

Toate resturile rămase de la ultima masă de dinaintea „Lăsatului Sec de carne” au fost păstrate spre a fi aruncate în „Lunea Albă” cât mai sus,

către răsărit,

rostind: „Păsările cerului,

eu vă dau hrană de la masa mea spre a fi îndestulate şi de la holdele mele oprite

Se numeşte „Legarea grânelor” şi este un ritual străvechi celebrat pentru ca păsările să nu distrugă recoltele

La începutul secolului al XX-lea,

Simion Florea Marian consemna un alt obicei potrivit căruia femeile ieşeau seara în curte cu diferite grăunţe în gură,

pe care le scuipau cu ochii închişi,

spunând: „Cum nu văd eu acuma nimic,

aşa să nu vadă nici păsările holda mea13”

Simion Florea Marian „Sărbătorile la români (vol

Editura Vestala,

Bucureşti,

Zilei de azi i se mai spune şi „Lunea Burdufului”,

pentru că acum se isprăveşte burduful cu brânză

În vechime,

la această dată aveau loc bătăi rituale spre a stimula fertilitatea amorţită în timpul iernii

„Lunea Burdufului” era ziua în care ţăranii tăiau burdufurile golite şi le dădeau unor tineri mascaţi să-i lovească pe holtei şi pe femeile sterpe

Nu scăpau de „bătaie” nici câinii,

pentru că tot astăzi are loc „Tărbacul Câinilor”,

„Goana Câinilor” sau „Jujeul”

Însă,

aveam de-a face cu o practică magică surprinzător de violentă,

prin care se alungă simbolic iarna patronată de lupi,

pentru a face loc verii patronate de cal,

animal solar ce însoţeşte divinităţile din calendarul de vară al românilor

POVEŞTI DESPRE ZILELE LUI APRIL În fiecare an cumpărăm,

primim şi dăruim cele mai frumoase calendare

Frumoase şi fără de suflet,

frumoase şi fără de poveste,

Între calendarul nostru şi calendarul străbunilor noştri sunt deosebiri fundamentale de percepţie,

de asumare a timpului şi mai ales de sens

Şi pentru că nu voi înţelege niciodată cum de a ajuns calendarul,

apărut bunăoară pentru a delimita timpul sacru de timpul profan,

să ne organizeze sec viaţa în loc s-o rostuiască,

vă propunem să descoperim împreună dimensiunea magică a timpului şi anotimpului,

a sărbătorii şi a pământului,

să descoperim împreună dimensiunea magică a CALENDARULUI ROMÂNILOR

„Fără calendar ce ne-am face

? Că doar acolo spune cum sunt zilele şi cum trebuie să le trecem

Calendaru’ este o împărţeală a timpului

da’ el vine de ne rostuieşte timpu’,

că nici ceasu’,

nici ziua nu samănă între ele

e un ceas bun şi un ceas rău,

Calendaru’ ne-nvaţă să le deosebim şi cum să ne purtăm cugetu’ şi fapta după timp

Calendaru’ ne rostuieşte lucru’ şi viaţa

” Asta îi povestea o ţărancă din Poiana Mărului lui Ernest Bernea în urmă cu mai bine de o jumătate de veac

POVESTEA ZILELOR SĂPTĂMÂNII

În imaginarul ţărănesc,

zilele au şi ele sufletul lor,

iar înainte vreme umblau pe pământ,

de aceea avem zile bune şi zile rele,

zile îmbelşugate şi zile sterpe,

Se povesteşte că „Luni” e bărbat şi e bun pentru începutul tuturor lucrurilor,

ţine cheia de la cea dintâi poartă a ceriului,

iar când treci pragul spre lumea de dincolo îţi arată drumul pe care trebuie să mergi

în care nu-i bine să începi nimic şi nici să pleci la drum

E ziua Sfântului Ilie şi postul se ţine pentru duşmani

în care se posteşte pentru Maica Domnului,

benefică dragostei şi căsătoriei,

aflată sub protecţia Sfântului Neculai

„Vineri” e una dintre zilele cele mai încărcate de sacralitate,

e sora „Duminicii” şi stă sub semnul Crucii dătătoare de viaţă,

Sâmbătă e tot femeie,

însă e zi nefastă,

ziua în care se aduc ofrande moşilor de neam,

când cerul se deschide,

iar morţii se uită să vadă dacă au primit ceva de pe „astă lume”

Nu-i bine să începi nimic,

îndată ce te scoli,

„căci dracii toată săptămâna rod lanţurile diavolului”,

iar sâmbăta doar într-o cruce se mai ţin

Avem noroc că vine „Duminica”,

cea mai mare şi mai frumoasă dintre toate,

Se povesteşte că „Duminica” e o sfântă înveşmântată în alb care locuieşte într-un palat de aur,

unii spun că ar fi verişoară primară cu soarele,

alţii că ar fi mama Mântuitorului

Astăzi e ultima zi din martie şi nu trebuie să uităm că pentru moşii noştri luna aceasta avea însemnătatea începutului de an

De aceea,

în acest interval de timp magic al începuturilor,

pot avea loc excese de comportament ce amintesc de acel „desfrâu sacru” al sărbătorilor dionisiace,

legate de moarte şi renaştere,

ca mod de a reacţiona la crizele din viaţa divinităţii,

Au trecut „Zilele Babei Dochia”,

celebrată pe teritoriul ţării noastre încă din străvechime,

care patronează o lume întoarsă pe dos,

reminiscenţă clară a sărbătorilor de primăvară ale antichităţii,

precum şi „Săptămâna Cailor lui Sântoader”

Spirit demonic,

„Sântoader” îşi trimite şapte nopţi la rând herghelia sa nevăzută,

la casele în care fetele nu-l cinstesc cum se cuvine şi le pedepseşte cu cruzime pe acelea care se mai adună în şezători

Vremea „Câşlegilor” aducătoare de voie bună a trecut demult,

iar tinerii trebuie să se odihnească pentru a putea lucra pământul

1 APRILIE

E primăvară şi totul este posibil,

pentru că primăvara este un anotimp incert,

schimbător şi capricios ca femeia,

nelămurit şi fascinant ca ea,

un anotimp al mugurilor şi al florilor suave,

al vrăjilor şi descântecelor de tot felul

Mâine e întâi aprilie,

zi ce stă sub semnul ludicului,

al amăgirii: „Azi e zi întâi april/ Eu glumesc ca un copil”

În Maramureş se mai numeşte şi „Ziua Nebunilor”,

amintind de „Săptămâna Nebunilor” de dinaintea „Lăsatului de Sec”

Nu se ştie ce vechime are,

nici dacă a apărut la noi sau a fost împrumutată,

însă un lucru este sigur: „păcălitul” este consecinţa vremii înşelătoare a lui April,

putând face parte totodată şi dintr-un străvechi scenariu ritual de înnoire a timpului,

ţinând cont că vine imediat după încheierea primei luni din calendarul roman

MIEZUL PĂRESIMILOR

Suntem în a patra săptămână a Postului Mare,

săptămână de cumpănă al cărei mijloc – „Miezul Păresimilor” – personificare a timpului imaginată drept „om mare,

făcător de rele”,

aduce interdicţia de a lucra după asfinţitul soarelui,

de a vărui pereţii caselor şi pedepseşte năpraznic pe cei care nu postesc

În zorii acestei zile se face numărătoarea magică a ouălor pentru a atrage sporul,

nu se numără în mod obişnuit,

apoi se aleg cele care urmează a fi vopsite de Paşti

Număratul ouălor avea şi valenţe oraculare,

întrucât,

se credea că va muri cineva din familie

Pentru belşug se amesteca un ou cu gunoiul din grajd iar,

dacă tânjeau după frumuseţe,

tinerele fete mergeau la râu şi aşteptau să se tragă primul clopot la biserică

Atunci se spălau cu apă curgătoare ca să aibă pielea albă şi netedă ca oul

Toate acestea stau sub semnul „Săptămânii Număratului”,

cea de-a patra săptămână a Postului Mare

În miezu’ „Păresii” trebuie să pui pe nouă pari fărină şi să dai un ou la un copil mic care nu ştie mulţămi

Dacă dai acestea,

ziceau că nu se arată „Cele Frumuşele”

Dacă dai,

mai poţi lucra în casă câte ceva şi ce este oprit

Dacă nu le dai,

vara se fac val-vârtej şi pânza care o faci în ziua aceea toată,

La mijlocul Postului,

până n-a răsărit soarele,

dau fărină şi prescuri la Cele Frumuşele,

să n- aibă treabă cu copiii mei,

Vântul cel rău să-l departă Dumnezeu de cătă casa noastră,

Pamfil Bilţiu „Basme,

povestiri şi mito-credinţe din judeţul Maramureş”,

Editura Gutinul,

Baia Mare,

ZIUA TUTUROR FLORILOR „Iaca vin sărbătorile şi parcă-i altfeliu lumea,

E atâta lumină şi pace,

e atâta bucurie de crezi c-o coborât Dumnezeu pe pământ

Sărbătoarea este un

Calendrier Kamasutra 2005

Toulouse >> théâtre de la digue - Atelier d'architecture King Kong

PDF Calendrier 2005 Chevauxseo2 sproutworld calendrier 2005 chevaux pdf PDF Untitled Jacques Bockel planet chocolate img BOCKEL NOEL 2014 pdf PDF Kamasutra Kuche kopbil sewp kopbil se kamasutra kuche pdf PDF Calendrier Mural 2016 Coins De Paradis

Calendrier Marc Dorcel 2016

wwwdavid-huronnet

cancerkick Download Livre dor de la Formule Livre Dor De La Formule 1 2016 Are you trying to find Livre Dor De La Formule 1 2016? Then you definitely come to the correct place to get the Livre Dor De La Formule 1 2016 Read any ebook online

Calentador de Aceite Termico

EQUIPOS A PRESION calderas - issgaxuntagal

thermal cl docs articulos tecnicos arti culo Filtros deben ser ubicados en la succión de las bombas Calentador de Aceite Térmico El componente más importante y crítico de un sistema de aceite térmico es lógicamente el calentador Es sumamente importante la razón de flujo de calor, de

Calentadores de Agua - Haceb

CALENTADOR DE AGUA A GAS CON ACUMULACION MODELO SD-120

haceb Portals 0 Manuales Producto Importados Ca Title Portada Created Date 2 27 2015 10 46 44 AM tiendacelsia media 92 ManualU LAV M1605 dos entre apertura de puertas 10 Conexiones eléctricas flojas o sueltas, después de un mes de uso

Calentamiento en El Tiro Con Arco

curso práctico sobre la enseñanza del tiro con arco - Arcpardinyes

PDF calentamiento en el tiro con arco calentamiento Club de Tiro Con arco upv es club Calentamiento en el Tiro con Arco pdf PDF EJERCICIOS DE CALENTAMIENTO EN TIRO CON ARCO Los guadalajaraarcoclub archivo docs

Cali Pachanguero

Grupo Niche - LatinFiexpo

PDF Cali Pachanguero ZnelArtsznelarts cosas Cali 20Pachanguero pdf PDF Operacion Cali Pachangueronutbrains Operacion Cali Pachanguero pdf PDF in Colombia University of Chicago Press, 2000 xi Academic academiccommons columbia edu current musicology

Calibracion de Instrumentos Topograficos

certificado de calibración - Global Geosystems

PDF Base para la calibración de equipos topográficos que miden UCRrepositorio sibdi ucr ac cr 8080 jspui bitstream 123456789 1 38529 pdf PDF Servicio de Calibración de equipos Descripción Especificar cl registrocdt cl calibracion instrumentos topografia

Calibracion de Punterias Del Motor CUMMINS Modelo NTA855

capa maxxforce 72 externa 22-02 - MWM Motores Diesel

diagramasde diagramas otros2 cummins serie c11 pdf Plaqueta de identificación del motor – La plaqueta de datos del motor contiene informaciones específicas a cerca de su motor – El Número de Serie del Motor (1) y la Lista de Partes de Desempeño (CPL) (2) fornecen las informaciones

CALIBRACIÓN DEL MÉTODO DE BELL CON ISOYETAS S.C.T.

GUÍA PARA CALIBRACIÓN DE MICRÓMETRO PARA EXTERIORES - Inicio

cenam mx dme pdf PRE T2 Mie 1 pdf señal constante que debe permanec er durante la calibración Ventajas del método de comparación directaVentajas del método de comparación directa Este método es relativamente fácil de desarrollar sí un teléfono es usado, no requiere de un equipo especial

Home back Next
<